Jurnalul.ro Ştiri Observator Nicuşor Dan: "Construcţiile ilegale din centrul vechi vor trebui desfiinţate până la 1 iulie"

Nicuşor Dan: "Construcţiile ilegale din centrul vechi vor trebui desfiinţate până la 1 iulie"

de Redacția Jurnalul    |   

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, anunţă că agenţii economici din Centrul Vechi au termen până la data de 1 iulie să desfiinţeze construcţiile ilegale de pe domeniul public.

El menţionează că a avut vineri o discuţie "foarte bună" cu agenţii economici din Centrul Vechi şi că au fost abordate o serie de probleme care ţin de siguranţă şi de estetica acestei zone protejate.

"Le-am dat termen ca până la data de 1 iulie să desfiinţeze construcţiile ilegale de pe domeniul public, precum terasele închise, podine din lemn şi orice alte elemente care nu respectă regulamentele de urbanism şi care limitează accesul autospecialelor ISU. Terasele trebuie să respecte limita de spaţiu impusă de lege, astfel încât să păstreze un culoar de minim 4 metri pentru a permite trecerea maşinilor de intervenţie", scrie Nicuşor Dan, pe Facebook.

El adaugă că toţi operatorii economici prezenţi au afirmat intenţia de a intra în legalitate, inclusiv în privinţa copertinelor şi firmelor luminoase de pe clădiri. În acest sens, vor începe demersurile prin solicitarea autorizaţiilor de construcţie pentru toate aceste elemente.

"Totodată, am decis că vom lucra împreună la stabilirea unui program pentru scoaterea şi ridicarea gunoiului şi pentru spălarea străzilor din Centrul Vechi. Acest program nu va fi suprapus cu orarul de aprovizionare", mai scrie primarul general. 

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

Subiecte în articol: nicusor dan agenti economici
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri