Jurnalul.ro Special Anchete Primăria lui Nicușor Dan rostogolește debitele Bucureștiului. Credite de peste 110 milioane de lei, pentru refinanțarea datoriei publice

Primăria lui Nicușor Dan rostogolește debitele Bucureștiului. Credite de peste 110 milioane de lei, pentru refinanțarea datoriei publice

de Ion Alexandru    |   

Când n-ai bani să-ți achiți ratele, mai faci un împrumut. Rețeta guvernamentală, criticată de USR, folosită și de posibilul prezidențial al acestui partid

La finalul anului trecut, mai exact în Ajunul Crăciunului, respectiv în Ajunul Anului Nou, Primăria Municipiului București a contractat trei credite bancare, pentru refinanțarea datoriei publice locale a Capitalei, în sensul achitării ratelor de capital scadente în anul 2025. Datoriile bancare scadente în acest an ale Municipalității, care fac obiectul acestor creditări noi, se ridică la 295,7 milioane de lei, iar creditele pe care a reușit să le contracteze pentru returnarea ratelor scadente 11.310.190 de lei. Împrumuturile au fost acordate pe o perioadă de zece ani și înseamnă o rată anuală a dobânzii de aproape 8 milioane de lei. 

Primăria Generală a Capitalei, la conducerea căreia se află potențialul prezidențiabil „independent” al USR, Nicușor Dan, a făcut, în ultimele zile ale anului 2024, un lucru făcut și de Guvernul României, pe care cei de la USR îl înfierează pentru aceste chestiuni. Mai exact, Primăria lui Nicușor Dan încearcă să rostogolească datoria publică a Capitalei, prin alte împrumuturi contractate de la bănci.

Astfel, potrivit SEAP (Sistemul Electronic al Achizițiilor Publice), în Ajunul Crăciunului și în Ajunul Anului Nou, Municipalitatea a încheiat cu două unități bancare, trei contracte de creditare, pe o perioadă de zece ani. Este vorba despre contracte de împrumut care fac parte din aceeași decizie de contractare a unor credite, împărțite în trei loturi distincte.

Primul lot viza, inițial, contractarea unei finanțări nerambursabile interne în valoare de până la 116.853.895,20 de lei, „pentru refinanțarea datoriei publice locale provenită din o parte din ratele de capital scadente în anul 2025, aferente finanțărilor rambursabile contractate direct de către Municipiul București”.

Fără licitație, prin norme proprii

Pentru contractarea acestor servicii de acordare de credite, Municipalitatea a impus „prețul cel mai scăzut”, precizând că acest contract de credit va fi unul pentru 120 de luni (10 ani), iar modalitatea de alegere a creditorului a fost una stabilită prin norme proprii, nu prin licitație deschisă. Primăria a primit o singură ofertă și, la data de 24 decembrie 2024, a fost încheiat contractul nr. 534/2024 cu Unicredit Bank SA, pentru 45.455.914,62 de lei. 

În anunțul de atribuire se precizează faptul că valoarea ratei dobânzii este ROBOR la trei luni, la care se adaugă 21,27% pe an, ceea ce înseamnă o rată a dobânzii de 3.268.280.26 de lei pe an. Primăria susține că achiziția creditului a fost făcută prin procedura internă nr. 219 din 25 ianuarie 2018, pentru achiziția publică de servicii care au ca obiect împrumuturi care pot fi contractate de Municipiul București de la instituții de credit românești sau străine și de la instituții financiare internaționale, indiferent dacă sunt sau nu în legătură cu echilibrarea, vânzarea, cumpărarea ori transferul valorilor mobiliare sau al altor instrumente financiare, conform articolului 29 alineat 1, litera „f”, din Legea nr. 98/2016 cu modificările și completările ulterioare.

Contractele de împrumut au fost aprobate, prin caiet de sarcini, în data de 15 noiembrie 2024. Astfel, între 26 februarie și 22 decembrie 2025, Primăria Capitalei are de restituit împrumuturi în valoare de 116.853.895,20 de lei către BRD, Ministerul Finanțelor Publice și BCR.

De asemenea, între 20 ianuarie 2025 pi 20 iulie 2025, Municipiul București mai are de rambursat împrumuturi în valoare de alte 91.083.893,71 de lei către Unicredit Bank SA. Mai mult, între data de 20 august 2025 și 31 decembrie 2025, Municipiul București mai are de restituit suma de 87.750.550,41 de lei tot către Unicredit Bank SA.

În aceste condiții, anul acesta, creditorii Primăriei lui Nicușor Dan la care Municipalitatea are debite scadente sunt Ministerul Finanțelor Publice, cu 28.371.392,04 lei, BCR, cu 39.000.000 de lei, BRD, cu 13.333.333,34 lei și Unicredit Bank SA, cu 178.834.454,12 lei.

Ultimele loturi, „achiziționate” pe 31 decembrie

Din acest motiv, la data de 31 decembrie 2024, Primăria Municipiului București a mai atribuit un lot din contractul de împrumut. Inițial, dorea să contracteze o finanțare de 91.083.839,71 de lei pentru refinanțarea datoriei publice locale provenite din o parte din ratele de capital scadente în anul 2025 aferente finanțărilor rambursabile contractate direct de Municipiul București. Contractarea s-a făcut tot în baza normelor proprii invocate și în cazul lotului 1. Tot cu un singur ofertant, în ultima zi a anului 2024, Primăria Capitalei a contractat Banca Comercială Română SA (BCR), și pentru un împrumut de 35.327.534,71 de lei, cu o rată a dobânzii ROBOR la trei luni plus 1,25% pe an, ceea ce înseamnă o rată a dobânzii anuale de 2.532.982,24 de lei.

În continuare, tot la data de 31 decembrie 2024, Primăria Municipiului București a contactat, tot de la Banca Comercială Română, un credit pe zece ani în sumă de 30.526.740,77 de lei. Inițial, nevoia autorității debitoare era de 87.750.560,41 lei pentru refinanțarea datoriei publice locale provenite din o parte din ratele de capital scadente în anul 2025, aferente finanțărilor rambursabile contractate direct de către Municipiul București. Metoda de contractare a fost aceeași – prin norme proprii.

Rata anuală a dobânzii pentru acest credit se va ridica la 2.188.767,31 de lei.

Trăgând linie, se poate constata că Primăria Capitalei avea o nevoie de creditare de 295.688.349,32 lei și a obținut 111.310.190,1 de lei, pentru care, timp de zece ani, vor fi plătite dobânzi anuale de 7.990.029,81 lei.

Un alt împrumut, de aproape 6 milioane de euro, luat în campania electorală prezidențială

Nu este pentru prima dată când Primăria lui Nicușor Dan apelează la creditori. Anul trecut, pentru finalizarea etapei a doua a lucrărilor de la Stația de Epurare Glina, instituția a contractat, fără o procedură concurențială, un împrumut de 5.840.000 de euro, pentru o perioadă de nouă ani. Banii vor fi folosiți pentru acoperirea cheltuielilor neeligibile dintr-un proiect cu finanțare europeană.  Este vorba despre proiectul „Finalizarea Stației de Epurare Glina, reabilitarea principalelor colectoare de canalizare și a canalului colector Dâmbovița (Casetă), în municipiul București, Etapa a II-a”, conform Hotărârii Consiliului General al Municipiului București nr. 178 din data de 31 iulie 2024.

Valoarea atribuită a contractului de achiziție publică este de 24.043.208,13 lei fără TVA, iar valoarea ratei dobânzii este Robor 3M + 0,15% pe an. Pentru încheierea acestui contract de împrumut, instituția condusă de Nicușor Dan a optat pentru procedura achiziției directe, organizată în baza unor norme proprii. Valoarea estimată inițială a acestui împrumut era de 25.831.545,88 de lei fără TVA, iar, la procedura organizată de Primăria Municipiului București, s-au înscris patru ofertanți.

La data de 6 noiembrie 2024, Municipalitatea a atribuit contractul de împrumut nr. 473/2024 către Raiffeisen Bank SA, pentru 24.043.208,13 lei fără TVA, respectiv pentru 28.611.417,7 lei cu TVA inclusă, ceea ce înseamnă 5.840.000 de euro.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri