Jurnalul.ro Ştiri Observator Noapte albă la graniţa de sud-est a României, după ce portul Chilia Nouă a fost din nou bombardat

Noapte albă la graniţa de sud-est a României, după ce portul Chilia Nouă a fost din nou bombardat

de Redacția Jurnalul    |   

La doar câteva sute de metri de graniţa României, în Chilia Nouă, a fost o altă noapte albă de bombardamente.

Atacurile vin într-un context de tensiuni în creştere la graniţa de sud-est a României. Marţi după-amiază fragmentele unei drone au fost găsite pe teritoriul ţării noastre. Bucăţile din aparatul de luptă erau împrăștiată pe o zonă mare, iar abia după două zile de contraziceri cu oficialii ucraineni, ai noştri au plecat în teren.

Sonia Simionov, reporter Observator: Două ore s-a tras continuu în portul Chilia Nouă în urmă cu două nopţi, iar unele obiective de pe malul celălalt încă mai ard. Lângă sunt vapoare care îşi descarcă marfă în port. De pe malul nostru până acolo, nu sunt mai mult de 500 de metri.

Chiar dacă cei care locuiesc aici au învăţat să trăiască cu pericolul, simt că le trece glonțul pe la ureche.

Reporter-localnici: Aţi ieşit şi azi noapte?

- Da, da! Tot aici am fost. De la ora 12:30, până la 4 şi zece minute.

- Dar cum te obișnuiești cu asta ca localnic?

- Mai greu. Dacă se repetă... cum ne-am obișnuit cu alarmele, aşa ne-am obișnuit şi cu dronele. Sperăm să nu se repete eu am zis să fie o seară liniştită.

Însă pentru ei... noaptea albă a continuat. În jurul orei 3, bombele au căzut din nou.

Localnici: Păi nu e normal să te sperii? Să stai în plină noapte în bubuituri şi zguduituri. Nu e uşor. Îţi este teamă.

- Teamă... Când auzeam că a dat la Ismail. Într-o oarecare măsură se aştepta să se dea şi aici.

- La prima bubuitură am am crezut că ne atacă pe noi pentru s-a auzit prea aproape. Am fost aşa speriată încât mi-a fost frică să ies şi din cameră. Până când am ieşit afară.

Un atac cu drone a avut loc şi în porturile Reni şi Ismail. Exploziile violente au fost surprinse în imagini primite pe Fii Observator.

Localnici: I-auzi drona!

- Deci gata, vine drona! Feriţi-vă! Gata, acum e! Plecaţi! Gata, cade! Aceasta cade undeva aici. Mai vine una! Dă-te în spate! Aceasta e mai aproape.

Noile atacuri vin într-un context de tensiuni în creştere la graniţa de sud-est a României. Marţi după-amiază fragmentele unei drone au fost găsite pe raza comunei tulcene Ceatalchioi, la aproximativ 400 de metri de portul ucrainean Ismail.

Bucăţile din aparatul de luptă erau împrăștiată pe o zonă mai mare, inclusiv la 100 de metri în apă, În apropierea satului Plauru. După două zile în care s-au contrazis cu oficialii ucraineni care spuneau că resturi de drone ruseşti au căzut în România, oficialii noştri au plecat pe teren.

Daniel Lare, reporter Observator: În acest moment un elicopter medical al Forţelor Aeriene Române în care se află ministrul Apărării părăseşte judeţul Tulcea şi se îndreaptă către Galaţi.

Iată câteva declarații edificatoare pe marginea incidentului: 

Volodimir Zelenski: Dragi colegi, acum, în oraşul Chilia din regiunea Estică, la malul Dunării, peste râu de România există o luptă împotriva focului. Acesta a început noaptea, după ce ruşii au atacat exact pe infrastructură noastră.

În urma declaraţiilor contradictorii cu privire la prezenţa resturilor unei drone ruseşti pe teritoriul nostru, USR a cerut demisia ministrului Apărării

Angel Tîlvar, ministrul Apărării: Nu îmi este teamă pentru că poziţia pe care o ocup nu am ocupat-o prin concurs, iar cei care m-au numit au şi dreptul să mă revoce.

Constantin Ciorobea contraamiral de flotilă (r): Este o eroare de comunicare din partea oficialilor pentru că pot pur şi simplu să spună că vedem, evaluăm situaţia, putea fi chiar o declaraţie de genul: nu ştim să fi lovit nicio localitate.

Klaus Iohannis, preşedintele României: În cadrul NATO suntem foarte bine apărați, iar România beneficiază de garanții de securitate extrem de puternice, cele mai puternice din toată istoria noastră.

De altfel, ţara noastră a informat conducerea NATO despre situaţia din Galaţi, iar alianţa a transmis un mesaj de susţinere şi solidaritate.

Nu este prima dată când fragmente din dronele sau rachetele cu care Rusia a atacat Ucraina au căzut pe teritoriul unui stat NATO. S-a întâmplat şi toamna trecută, când bucăţi de rachete au căzut în Polonia şi au ucis un om. În astfel de cazuri, ţările membre pot cere activarea articolului 4 din Tratatul Alianţei. Acesta prevede consultarea în chestiuni militare dacă "este amenințată integritatea teritorială, independența politică sau securitatea vreuneia dintre Părți". Este ultimul pas înaintea de temutul articol 5, care ar putea declanșa deliberări pentru un eventual răspuns militar comun.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

Subiecte în articol: atac chilia noapte alba
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri