Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Noi sancţiuni pentru contravenţiile silvice

Noi sancţiuni pentru contravenţiile silvice

de Cristian Anton    |   

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat decretul privind promulgarea Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 171/2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice. Potrivit legii, constituie contravenţie silvică şi se sancţionează cu amendă de la 10.000 lei până la 20.000 lei administratorul/prestatorul de servicii silvice care încheie contracte de administrare/servicii silvice cu persoanele care dobândesc exclusiv dreptul de proprietate asupra masei lemnoase, fără a fi proprietare ale terenului pe care este amplasată aceasta. Contractele sunt nule de drept. 
Contravenţie silvică se consideră şi recoltarea prin lucrări de conservare a unui volum mai mare decât volumul prevăzut pentru lucrări de conservare pe perioada de aplicare a amenajamentului silvic, fără existenţa unei aprobări legale în acest sens, şi se sancţionează după cum urmează: cu avertisment, dacă depăşirea reprezintă până la 3% din volumul prevăzut şi cu amendă de la 5.000 lei până la 10.000 lei, dacă depăşirea reprezintă 3,1% - 10% din volumul prevăzut. De asemenea, constituie contravenţii silvice şi se sancţionează cu 1.000 lei- 2.000 lei trecerea animalelor domestice însoţite sau neînsoţite prin fondul forestier, fără aprobare legală. În fine, constituie contravenţii silvice şi se sancţionează cu 6.000 lei- 15.000 lei şi confiscarea materialelor lemnoase transportul şi depozitarea materialelor lemnoase fără avize de însoţire a materialelor lemnoase sau cu avize de însoţire din care nu rezultă provenienţa legală.

Banii din amenzi merg la bugetul de stat sau local, iar lemnul confiscat va fi donat către creşe, grădiniţe, şcolil, azile de bătrâni, primării sau unităţi militare


 

Subiecte în articol: sanctiuni contraventii silvice
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri