Jurnalul.ro Ştiri Externe Nou bilanţ al atentatului din Pakistan: cel puțin 87 de morți

Nou bilanţ al atentatului din Pakistan: cel puțin 87 de morți

de Redacția Jurnalul    |   

Bilanţul atentatului din Pakistan a ajuns la 87 de morţi. Practic, numărul deceselor s-a dublat în ultimele ore, iar operațiunea de căutare nu s-a terminat.

Cel puţin 87 de persoane au fost ucise, iar alte zeci au fost rănite în atentatul sinucigaş comis luni într-o moschee situată într-un complex al poliţiei din oraşul pakistanez Peshawar. Un terorist s-a aruncat în aer, iar cele mai multe victime sunt agenţi de poliţie.

Inițial, atacul a fost revendicat de Mişcarea talibanilor din Pakistan prin vocea unui comandant, dar ulterior membrii grupării au negat informația, potrivit BBC.

Operațiunea de căutare a victimelor a început după atac și încă nu s-a încheiat. Marți, salvatorii încercau să recupereze credincioșii îngropați sub dărâmături. Un purtător de cuvânt a declarat pentru BBC că operațiunea va continua câteva ore.

„Operațiunea de salvare continuă de mai bine de 18 ore. Corpurile a încă 20 de persoane au fost recuperate și ne temem că unele cadavre ar putea fi încă sub dărâmături", a spus Mohammad Bilal Faizi.

Oraşul Peshawar este vizat frecvent de atacuri teroriste. Acesta este situat într-o regiune în care acționează Mişcarea talibanilor pakistanezi (TTP), o entitate diferită de Mişcarea talibanilor afgani, care a preluat puterea cu forţa în Afganistan în august 2021, pe fondul retragerii trupelor americane şi forţelor militare NATO.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: atentat pakistan morti
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri