Jurnalul.ro Ştiri Externe O nouă baza americană de apărare împotriva rachetelor balistice din Polonia este gata de misiune

O nouă baza americană de apărare împotriva rachetelor balistice din Polonia este gata de misiune

de Redacția Jurnalul    |   

O nouă bază americană de apărare aeriană din nordul Poloniei, concepută pentru a detecta și intercepta atacurile cu rachete balistice ca parte a unui scut antirachetă mai larg al NATO, este gata de misiune, a anunțat miercuri Alianța Nord-Atlantică, citată de Reuters.

Vorbind în marja unui summit NATO la Washington, șeful alianței, Jens Stoltenberg, a declarat că pregătirea bazei reprezintă un pas important pentru securitatea transatlantică în fața unei amenințări tot mai mari reprezentate de rachetele balistice.

„Ca alianță defensivă, nu putem ignora această amenințare. Apărarea antirachetă este un element esențial pentru sarcina principală a NATO de apărare colectivă”, a spus el, menționând că rachetele balistice au fost utilizate pe scară largă în conflictele din Ucraina și Orientul Mijlociu.

Sistemul, denumit Aegis Ashore, are baza în orașul Redzikowo din nordul Poloniei și este capabil să intercepteze rachete balistice cu rază scurtă până la intermediară, potrivit NATO.

Scutul aliat de apărare antirachetă este menit să protejeze cetățenii, teritoriul și forțele europene împotriva atacurilor cu rachete balistice.

Alte elemente-cheie ale scutului includ un al doilea amplasament Aegis Ashore în România, împreună cu distrugătoare ale marinei americane cu baza în portul spaniol Rota și un radar de avertizare timpurie situat în orașul turc Kurecik.

NATO afirmă că Aegis Ashore este pur defensiv. Aproximativ 200 de militari sunt staționați la cele două site-uri de interceptare din Polonia și România, baza din Deveselu fiind operațională din 2016.

(sursa: Mediafax)

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri