Cu doar câțiva ani în urmă, relația dintre cei doi avea probleme. Totuși, totul s-a schimbat în timpul Australian Open 2022, atunci când Djokovic a fost deportat din Australia, potrivit Tennis Infinity.
Apoi, Kyrgios a fost unul dintre puținii tenismeni care i-au luat partea, iar Djokovic a apreciat. Ulterior, relația lor a înflorit.
Ei s-au întâlnit în finala Campionatului de la Wimbledon din 2022 și au avut mai multe momente frumoase pe terenurile de tenis și în viața privată. În 2023, înainte de Australian Open, cei doi au jucat un meci demonstrativ. Despre o posibilă echipă de dublu s-a mai vorbit în 2023, dar acest lucru nu s-a concretizat din cauza accidentărilor lui Kyrgios.
(sursa: Mediafax)