Jurnalul.ro Ştiri Politică Nunta anului: Fiul premierului se însoară. Guvernul petrece la Buzău

Nunta anului: Fiul premierului se însoară. Guvernul petrece la Buzău

de Redacția Jurnalul    |   

Fiul premierului PSD Marcel Ciolacu se însoară, astfel că membrii executivului petrec, sâmbătă, la Buzău.

Filip Ciolacu are 24 de ani și este student la medicină. Se căsătorește cu o colegă de facultate, Alexia Iris. Și nașii sunt colegi de facultate. Tânărul cuplu va pleca în luna de miere câteva zile. 

"Îi doresc să fie sănătos și să privească cu încredere în viitor. Îi urez să-și îndeplinească visul de a deveni un medic foarte bun care să muncească aici, în țară, fiindcă știu că vrea să-și ajute cât mai mult semenii. Să-și facă o familie mare și frumoasă și să fie unul dintre milioanele de tineri care vor schimba România într-o țară modernă, prosperă și mult mai curată.

La mulți ani, Filip! Sunt mândru de tine și de realizările tale și îți voi fi întotdeauna alături!", a scris Marcel Ciolacu pe Facebook, de ziua fiului său. 

Însă nunta se edesfășoară într-un loc a cărui poveste este fascinantă. Conacul se află la marginea orașului Buzău și se pune că ar fi bântuit de fantoma unui fost mare politician român, Alexandru Marghiloman. Vechimea anexelor și aspectul înfricoșător al ruinei din spatele vilei principale a dat naștere la povești misterioase.  Se spune că în nopțile cu lună plină, fantomele foștilor proprietari ies la plimbare călare prin parc. Alții spun că l-au văzut pe marele boier în straie negre, cu joben, alături de domnița lui, chiar în ușa conacului, potrivit antena3CNN.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

Nunta fiului premierului Marcel Ciolacu

Subiecte în articol: Marcel Ciolacu nunta buzău
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri