Jurnalul.ro Ştiri Externe O celebră "Bond-girl" a încetat din viaţă

O celebră "Bond-girl" a încetat din viaţă

Actriţa britanică Tania Mallet, interpreta rolului principal feminin în filmul "Goldfinger" din seria cinematografică "James Bond", a murit weekendul trecut la vârsta de 77 de ani, informează cnn.com. 
Tania Mallet, verişoară a celebrei actriţe britanice Helen Mirren, a interpretat personajul Tilly Masterson în filmul "Goldfinger" din 1965, în care rolul principal masculin a fost jucat de Sean Connery. Decesul ei, care a survenit pe 30 martie, a fost anunţat prin intermediul unui mesaj publicat pe contul oficial de Twitter al personajului James Bond (@007). 
"Am aflat cu regret că Tania Mallet, care a jucat personajul Tilly Masterson în 'Goldfinger', a murit. Gândurile noastre se îndreaptă acum spre familia şi prietenii ei în această perioadă tristă", se afirmă în acel mesaj online. 
Născută în Blackpool dintr-un tată britanic şi o mamă rusoaică, potrivit biografiei sale de pe IMDb, Tania Mallet era model atunci când a fost distribuită în rolul Tilly Masterson de producătorul Albert Broccoli în filmul "Goldfinger" din seria "James Bond". După acel rol, a devenit una dintre cele mai cunoscute femei din Marea Britanie în perioada anilor '50-'60. 
Însă, în loc să îşi continue cariera de actriţă după succesul filmului "Goldfinger", ea a ales să revină la industria modei şi să lucreze ca model. 
Moartea ei a fost deplânsă şi de fanii francizei "James Bond" care au publicat pe Twitter un mesaj de condoleanţe: "Din nefericire, trebuie să distribuim vestea tristă despre moartea bunei noastre prietene Tania Mallet. A fost o doamnă foarte frumoasă şi de mare clasă". 

AGERPRES

Subiecte în articol: Tania Mallet Helen Mirren "Goldfinger"
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri