Anca Ţandrea din Cluj-Napoca a câştigat, duminică, titlul de Miss Bikini pe zăpadă pentru al doilea an consecutiv, a anunţat Bogdan Brylynski, purtător de cuvânt al competiţiei, învingându-le pe celelalte opt concurente prezente la întrecerea care avut loc în staţiunea Păltiniş, la o temperatură de minus 3 grade Celsius şi pe o zăpadă de 65 de centimetri.
Câştigătoarea a primit în dar o excursie all-inclusive la surf, în Tenerife.
Cele nouă concurente au avut de trecut cinci probe, purtând doar costum de baie, căciuli, căşti şi clăpari pentru schiuri sau snowboard. Probele au constat într-o prezentare pe catwalk, probă de ski sau snowboard slalom pe pârtia D a complexului Arena Platoş Păltiniş, probă de precizie, probă de doborât popicele şi un traseu aplicativ de căţărări şi coborâri pe obstacole create din zăpadă.
Din juriul concursului au făcut parte, printre alţii, Andy Fazekas, multiplu campion naţional de snowboard şi unul dintre pionierii acestui sport în România, şi Alexandru Barbu, singurul sibian prezent la Jocurile Olimpice recent încheiate.
În 2013, la prima ediţie a concursului Miss Bikini, s-a înregistrat şi un record de vârstă, Elisabeta Fazekas, în vârstă de 75 de ani, numărându-se printre participante. AGERPRES