Jurnalul.ro Ştiri Justitie O femeie din Cluj a fost condamnată la închisoare cu suspendare pentru relaţii sexuale cu un minor

O femeie din Cluj a fost condamnată la închisoare cu suspendare pentru relaţii sexuale cu un minor

O femeie din localitatea clujeană Aiton a fost condamnată de Curtea de Apel Cluj la 2 ani şi 6 luni de închisoare cu suspendare, sub acuzaţia că a întreţinut relaţii sexuale cu un minor de 12 ani.

"Admite apelul declarat de inculpata MMM împotriva sentinţei penale nr. 118/20 martie 2019 pronunţată de Judecătoria Turda. Reduce pedeapsa aplicată inculpatei MMM pentru săvârşirea infracţiunii de act sexual cu un minor, de la 3 ani închisoare la 2 ani şi 6 luni închisoare şi dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani şi 6 luni închisoare. Instanţa stabileşte un termen de supraveghere de 3 ani şi 6 luni şi obligă inculpata ca pe durata termenului de supraveghere să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Cluj, să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa", se arată în sentinţa Curţii de Apel.

Decizia Curţii de Apel este definitivă.

Femeia de 39 de ani a fost reţinută de poliţişti în iulie 2018 pentru că ar fi întreţinut relaţii sexuale cu un minor în vârstă de 12 ani. AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri