Jurnalul.ro Ştiri Externe O femeie din Polonia a născut şase bebeluşi

O femeie din Polonia a născut şase bebeluşi

O poloneză, mama unui copil, a născut luni şase bebeluşi la Cracovia, a anunţat luni spitalul universitar din acest oraş din sudul Poloniei, relatează AFP.

Femeia a născut prin cezariană, în cea de-a 29-a săptămână de sarcină. Copiii, patru fete şi doi băieţi, cântăresc fiecare aproximativ un kilogram, potrivit serviciului de presă al spitalului. 

"Atât mama, o femeie sub 30 de ani, cât şi copiii se simt bine", a declarat purtătorul de cuvânt al spitalului, precizând că mai multe informaţii vor fi publicate marţi.

Potrivit medicilor de la Cracovia, cazurile de sextupleţi sunt rare, de aproximativ unul la 4,7 miliarde de sarcini. 

Preşedintele polonez Andrzej Duda i-a felicitat pe părinţi. "Este primul caz de acest gen din Polonia", a spus el pe contul său de Twitter.

AGERPRES

Subiecte în articol: Polonia femeie șase bebeluși
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri