Jurnalul.ro Ştiri Locale O femeie din Suceava a născut într-o ambulanță SMURD

O femeie din Suceava a născut într-o ambulanță SMURD

O femeie de 42 de ani din localitatea Siliștea, județul Suceava, a născut, aseară, într-o ambulanță SMURD care o transporta la spital. Aceasta  a fost asistată de paramedici și a adus pe lume un băiat.

Pompierii militari, membri ai echipajului SMURD de la Punctul de Lucru Dolhasca, au fost solicitați să intervină pentru transportul la spital al unei femei gravide, care prezenta contracții.

Ea mai are 8 copii, acum născându-l pe cel de-al nouălea. Femeia a avut contracții de dimineață, însă pe seară acestea au crescut în intensitate și a sunat la 112.

„Ambulanța SMURD a pornit spre Maternitatea Fălticeni, și tot drumul, destul de lung, băieții au încurajat-o pe femeie -

Paramedicii, echipați corespunzător și cu kitul de nașteri pregătit, au asistat femeia, care a născut un băiat de 3,180 de kilograme.

Bebelușul a fost preluat de medicul de gardă, care l-a monitorizat și i-a asigurat, pe mamă și pe paramedici, că totul e în regulă.

Mediafax

Subiecte în articol: nastere smurd suceava
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri