Jurnalul.ro Ştiri Locale O femeie s-a sinucis aruncându-se într-o fântână din apropierea Mănăstirii Agapia

O femeie s-a sinucis aruncându-se într-o fântână din apropierea Mănăstirii Agapia

O femeie în vârstă de aproximativ 50 ani a murit, joi dimineaţă, după ce s-a aruncat într-o fântână din apropierea Mănăstirii Agapia, potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Neamţ. 'Cazul a fost semnalat la numărul unic de urgenţe 112 de paznicul mănăstirii, care a auzit strigăte de ajutor'', au spus reprezentanţi ai Biroului de presă al ISU Neamţ. 

Paznicul şi încă o persoană au încercat să o scoată pe femeie cu lanţul şi găleata fântânii, intervenţia fiind finalizată de pompierii ISU ajunşi la faţa locului. 

Cadrele medicale de pe ambulanţa chemată în zonă au încercat în zadar resuscitarea victimei scoase din fântână, constatând decesul. Conform anchetatorilor, femeia era cunoscută ca fiind cu afecţiuni psihice şi, cel mai probabil, ea încercat să se sinucidă din cauza divorţului şi pierderii custodiei copilului minor. 

Poliţiştii au deschis în acest caz dosar penal pentru moarte suspectă, adaugă Agerpres.

Subiecte în articol: fanatana sinucidere manastirea agapia
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri