''Un atac al Rusiei va avea un impact foarte mare şi sancţiunile vor fi extrem de dure", a spus aceasta.
Finlanda are o frontieră de 1.340 de km cu Rusia însă vrea doar o cooperare cu NATO, și nu aderarea la organizaţie.
Totodată, preşedintele american Joe Biden a dorit să discute, de două ori într-o singură lună, cu preşedintele Finlandei, Sauli Niinisto, pentru a discuta "importanţa unui parteneriat strâns în domeniul apărării al Finlandei cu SUA şi cu NATO".
Premierul nu a dezvăluit discuțiile dintre cei doi șefi de stat dar a precizat că Finlanda menține de mult timp relaţii "funcţionale" cu Rusia.
"Nimeni nu ne poate influenţa, nici SUA, nici Rusia, nici nimeni altcineva", a spue ea, despre aderarea la NATO.
Finlanda a încheiat, anul trecut, un contract de achiziție pentru avioane de vânătoare F-35.
Pentru ca această țară să intre în Alianță, trebuie acordul populației, dar numai 28% dintre aceștia se declară în favoarea acestui pas și 42% împotrivă.