Jurnalul.ro Tech Ştiinţă O nouă metodă contraceptivă, inventată de oamenii de știință americani

O nouă metodă contraceptivă, inventată de oamenii de știință americani

 Oamenii de ştiinţă din Statele Unite au dezvoltat un contraceptiv cu durată lungă de acţiune, ce poate fi autoadministrat de femei sub forma unui plasture cu ace microscopice, relatează Xinhua. 

Plasturele contraceptiv a fost utilizat experimental în scopul administrării nedureroase pe şoareci de laborator, a raportat echipa americană într-un articol publicat în ediţia din această săptămână a revistei Nature Biomedical Engineering. 

În prezent, un contraceptiv cu durată lungă de acţiune, care există fie sub forma unei substanţe injectabile, fie a unui dispozitiv implantat, necesită prezenţa unui medic. 

Însă, cu ajutorul noului tip de plasture se poate elibera în corp un hormon contraceptiv, ce are o durată de acţiune de peste o lună. 

În urma ataşării pe piele a plasturelui timp de câteva secunde, acele microscopice din polimeri biodegradabili se desprind şi rămân sub suprafaţa pielii, eliberându-se astfel treptat levonorgestrel. 

''Scopul nostru este ca femeile să aibă posibilitatea să îşi autoadministreze contraceptive cu durată lungă de acţiune cu ajutorul plasturelui cu ace microscopice aplicat pe piele timp de cinci secunde doar o dată pe lună'', a declarat Mark Prausnitz, profesor la Institutul de Tehnologie din Georgia, unul dintre autorii studiului. 

Plasturii testaţi pe animale erau dotaţi cu 100 de ace microscopice. Pentru a administra o doză adecvată de levonorgestrel la oameni, va fi însă nevoie de un plasture cu dimensiuni mai mari. Acesta a fost deja fabricat, însă nu a fost încă testat pe subiecţi umani. 

Potrivit cercetătorilor, acest contraceptiv ar putea constitui o nouă metodă alternativă de planificare familială accesibilă unui segment mai mare de populaţie, în special femeilor cu acces limitat la serviciile medicale.

AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri