Jurnalul.ro Sport eXtrasport O nouă TRAGEDIE în box. Când arbitrul a anunțat verdictul a leșinat. El a fost transportat la spital, dar nu a supraviețuit operației pe creier

O nouă TRAGEDIE în box. Când arbitrul a anunțat verdictul a leșinat. El a fost transportat la spital, dar nu a supraviețuit operației pe creier

Boxerul argentinian Hugo Santillan a încetat din viaţă joi, la vârsta de 23 ani, la câteva zile după ce a fost operat pe creier, în urma unui meci încheiat la egalitate în faţa uruguayanului Eduardo Abreu, sâmbătă la San Nicolas (Argentina).

În momentul în care arbitrul ridica braţele celor doi boxeri, Santillan părea că şi-a pierdut cunoştinţa, având capul inert şi fiind susţinut de tatăl său.

El a fost transportat la spital, unde medicii l-au operat pentru un edem cerebral provocat de un traumatism cranian. Boxerul a decedat ulterior în urma unui stop cardio-respirator.

Hugo Santillan, supranumit "Dinamita", are în palmares 19 victorii (8 înainte de limită), 7 înfrângeri şi un egal. Argentinianul a fost campion sud-american şi latino la categoria super-pană.

Santillan este al doilea pugilist care a decedat în cursul acestei săptămâni, după rusul Maxim Dadaşev. Acesta a fost operat de urgenţă pe creier, sâmbătă în Statele Unite, după un meci pierdut în faţa portoricanului Subiel Matias, încetând din viaţă câteva zile mai târziu.
AGERPRES

Subiecte în articol: Hugo Santillan
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri