Jurnalul.ro Timp liber Monden O păpușă care o reprezintă pe pictorița Frida Kahlo nu poate fi comercializată în Mexic

O păpușă care o reprezintă pe pictorița Frida Kahlo nu poate fi comercializată în Mexic

Un judecător mexican a interzis grupului american Mattel să comercializeze în Mexic o păpuşă Barbie reprezentând-o pe pictoriţa Frida Kahlo (1907-1954), dând dreptate familiei artistei, a anunţat joi avocatul acesteia din urmă, citat de AFP. 

Această decizie se aplică imediat, însă Mattel poate face apel, a precizat avocatul Me Pablo Sangri. 

Familia Fridei Kahlo speră în prezent să iniţieze o procedură judiciară în Statele Unite, pentru a obţine ca păpuşa să fie interzisă şi în această ţară, a completat acesta. 

Judecătorul i-a cerut companiei Mattel şi distribuitorilor săi "se abţină de la orice act care tinde să folosească marca, imaginea sau opera Fridei Kahlo". 

Reprezentanţii Mattel din Mexic nu au putut fi contactaţi joi seara. 

În luna martie, producătorul american de jucării a lansat o serie de păpuşi cu chipul mai multor personalităţi, denumită "Inspiring Women", printre acestea figurând şi una care o înfăţişează pe cunoscuta pictoriţă mexicană. De atunci însă, familia artistei i-a contestat companiei dreptul de a comercializa păpuşa. 

Lansată în ajunul Zilei Internaţionale a Femeii, noua serie de păpuşi produsă de Mattel aduce un omagiu şi unor femei celebre, cum ar fi aviatoarea americană Amelia Earhart sau matematiciana afro-americană Katherine Johnson, care a lucrat la programele spaţiale ale NASA. 

Soţie a pictorului muralist Diego Rivera - şi pentru un timp iubita revoluţionarului rus aflat în exil Lev Troţki - Frida Kahlo este considerată unul dintre cei mai importanţi pictori ai secolului XX, fiind cunoscută pentru auto-portretele în care şi-a prezentat suferinţa fizică şi izolarea. 

"Sunt încântată, deoarece cred că s-a făcut dreptate: noi, familia Kahlo, suntem cei care deţinem drepturile asupra tuturor acestor lucruri", a declarat pentru AFP Mara Romeo, strănepoata artistei. 

De partea sa, Mattel se consideră deţinătoarea drepturilor de autor, în condiţiile în care compania susţine că a colaborat îndeaproape cu Frida Kahlo Corporation, cu sediul la Miami, "care deţine toate drepturile asupra numelui şi identităţii Fridei Kahlo". 

Aceasta companie din Florida a fost fondată într-adevăr de familia artistei - recunoaşte avocatul lui Romeo - însă în asociere cu Casablanca Distributions, o companie care nu ar fi respectat contractul, omiţând să informeze familia cu privire la folosirea imaginii cunoscutei pictoriţe.AGERPRES

Subiecte în articol: barbie papusa frida kahlo mexic
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri