Jurnalul.ro Ştiri Externe O rachetă Space X va ajunge pe Stația Spațială Internațională

O rachetă Space X va ajunge pe Stația Spațială Internațională

O rachetă a companiei SpaceX va decola, astăzi, cu 4 astronauți aprobați de NASA. Aceasta va deveni prima echipă privată lansată către Stația Spațială Internațională (ISS), o nouă etapă a zborurilor comerciale în spațiu, scrie Reuters.

Misiunea științifică aparține companiei Axiom Space Inc, un startup cu sediul în Houston, vor decola de la Centrul Spațial Kennedy al NASA din Cape Canaveral, Florida.

Dacă totul decurge conform planului, echipajul condus de astronautul NASA pensionat Michael Lopez-Alegria ar urma să ajungă la stația spațială, sâmbătă, când capsula Crew Dragon, furnizată de SpaceX, va andoca la ISS, aflată la circa 400 km deasupra Pământului.

SpaceX aparține miliardarului Elon Musk și furnizează vehiculul de lansare Falcon 9 pentru a propulsa Crew Dragon în spațiu.

Pe lângă faptul că furnizează locul de lansare, NASA își asumă responsabilitatea pentru astronauți odată ce aceștia vor urca la bordul stației spațiale pentru 8 zile de cercetări științifice și biomedicale.

Misiunea, care reprezintă un parteneriat între Axiom, SpaceX și NASA, este salutată de toate cele trei entități ca fiind un pas cheie în cea mai recentă expansiune a întreprinderilor spațiale comerciale, denumite economia orbitei joase terestre sau "economia LEO".

Lopez-Alegria are 63 de ani și este comandantul de origine spaniolă al misiunii și vicepreședintele Axiom pentru dezvoltarea afacerilor. El va fi însoțit de Larry Connor, un antreprenor imobiliar și tehnologic și aviator acrobat din Ohio, desemnat ca pilot al misiunii. Connor are în jur de 70 de ani.

Echipa Ax-1 este completată de investitorul-filantropist și fost pilot de vânătoare israelian Eytan Stibbe, în vârstă de 64 de ani, și de omul de afaceri și filantropul canadian Mark Pathy, în vârstă de 52 de ani, ambii având rolul de specialiști de misiune. Stibbe urmează să devină al doilea israelian în spațiu, după Ilan Ramon, care a murit împreună cu 6 colegi de echipaj de la NASA în dezastrul navetei spațiale Columbia din 2003.

Lansată pe orbită în 1998, stația spațială este ocupată fără întrerupere din anul 2000, în cadrul unui parteneriat condus de SUA și Rusia, care include Canada, Japonia și 11 țări europene.

NASA nu intenționează să investească într-o nouă stație spațială după ce ISS va fi retrasă, cândva în jurul anului 2030.

Subiecte în articol: space x nasa
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri