„Nu ştiu de ce gluma asta de-a face istorie se practică atât de mult. Dacă ai cultul istoriei, ai cultul apariţiei şi dispariţiei; e consolator acest joc? Istorismul, adică perspectiva istorică asupra vieţii şi lumii, a dus în cimitir. Ne înecăm în istorie. Pentru că istoria nu te învaţă numai să faci ceva, ca popor; cu istoria tot ce însemnezi în interiorul unui popor devine discutabil prin faptul că nu poţi, la infinit, să lucrezi la facerea ta, ci dispari şi apare altcineva care, chiar dacă nu te înlocuieşte, te prelucrează. Şi dacă nu poţi ieşi din devenire, nu poţi scăpa de tristeţe; tristeţea metafizică e fructul devenirii. Sunt proşti istoricizanţi care se consolează prin devenire. Devenim mai civilizaţi, nu? Sau mai culţi… Adică murim ca şi caprele, numai că e mare lucru că există Kant, Descartes, există Newton, mă rog, atâţia mari creatori de cultură, şi există şi făuritorul de religie, Hristos – dar nu ne interesează!” – Petre Ţuţea
Indiferent câte cărți se vor scrie despre trecutul nostru, umbra lui Dinu C. Giurescu va rămâne întotdeauna în paginile istoriei noastre.
Momente dureroase și sfâşietore a tot încearcat poporul român în ultima vreme, pe de o parte ne încearcă durerea de a nu mai putea coaliza dragostea de patrie într-un imens interes naţional care să răstoarne caracterul de colonie pe care România şi l-a dobândit, iar pe de altă parte resemnarea dureroasă că tocmai cu largul concurs şi prin mijlocirea românilor, România şi-a pierdut identitatea.
Una câte una, valorile României au plecat, fie pe graniţele ţării, fie peste graniţele acestei lumi. Ce va rămâne în urma lor? Atât timp cât suntem aici, răspunsul ar fi – NOI.
Dinu C. Giurescu s-a născut la 15 februarie 1927, la Bucureşti, într-o cunoscută familie de istorici, era nepotul lui Constantin Giurescu (1875-1918) și fiul lui Constantin C. Giurescu (1901-1977), ambii fiind istorici importanți, dar și profesori universitari, și având legături strânse cu Ministerul Afacerilor Externe. În perioada 1910-1918 Constantin Giurescu a fost directorul Arhivelor Diplomatice. În perioada 1943 -1944, Constantin C. Giurescu a fost trimis în misiune diplomatică în Turcia, fiind unul dintre cei care au întreprins negocieri pentru ieșirea României din război, dar a militat și pentru deschiderea unui Institut Cultural la Istanbul.
A urmat cursurile Colegiului ”Sânful Sava”, apoi în perioada 1945-1949 a urmat cursurile Facultăţii de Istorie din Bucureşti, obţinând licenţa în anul 1950. Din cauza arestării tatălui său, în următorii cinci ani nu a putut profesa, lucrând la Sovromconstrucţii nr. 6, ca normator pe unul dintre şantierele Republicii Populare Române, în perioada 1950-1955, pentru a-și putea susține familia care fusese evacuată forțat din propria casă.
Constantin C. Giurescu a fost eliberat din închisoare în vara anului 1955, iar în octombrie 1955 lui Dinu C. Giurescu i-au fost recunoscute studiile universitare, pe care le-a continuat ulterior, iar în 1968 a obținut titlul de doctor în istorie, cu o teză domnia lui Ioan Vodă cel Cumplit. În perioada 1956-1964, Dinu C. Giurescu a fost încadrat muzeograf-îndrumător la Muzeul de Artă, secția de artă veche românească.
În anul 1960, destinul i-a unit pe Dinu C. Giurescu și Anca-Elena Dinu într-o căsătorie ale cărei rădăcini atingeau trecutul încărcat de istorie, Anca fiind nepoata ilustrului Mihail Manoilescu, fost ministru de externe, care s-a stins din viață în închisoarea de la Sighet în 1950, căsătorie binecuvântată cu două fiice, Marina Elena și Ena Simona.
În intervalul 1 februarie – 1 aprilie 1964, Dinu C. Giurescu și-a dedicat timpul și expertiza Institutului de Studii Sud-Est Europene, iar apoi a fost transferat la Ministerul Afacerilor Externe – Oficiul de Studii și Documentare, din inițiativa ministrului adjunct Mircea Malița. Acesta aspira să instituie un centru de excelență în domeniul istoriei diplomației și al relațiilor internaționale, necesitate accentuată de politica externă autonomă a României față de Uniunea Sovietică, perioadă care a marcat începutul unei evaluări ample a personalului din cadrul Ministerului Afacerilor Externe, subliniind importanța noii direcții politice adoptate de țară.
Activitatea istoricului Dinu C. Giurescu la minister s-a concretizat în elaborarea a peste o sută de studii și documentare pe diverse teme de istoria diplomației: Note privind istoria Austriei, Date privind relațiile dintre România și Mexic, Din istoricul relațiilor româno-egiptene, Problema Macedoniei (1878-1939), Din istoricul uniformelor militare românești, Relațiile româno-iugoslave între cele două războaie mondiale, Din istoricul relațiilor româno-japoneze, etc.
În octombrie 1968, s-a transferat la Institutul de Arte Plastice „N. Grigorescu”, de unde s-a pensionat în 1987.
A emigrat în SUA unde se aflau soția și fiicele sale. Înainte de plecare a fost abordat de Securitate care i-a solicitat să nu se angreneze în activități antiromânești, dar după emigrarea în SUA, Dinu C. Giurescu a continuat să critice regimul comunist a lui Nicolae Ceaușescu, promovând istoria României ca visiting profesor la universități americane.
Odată cu Revoluția din 1989 s-a întors în țară, fiind profesor titular la Facultății de Istorie a Universității din Bucureşti până în 1997. Dinu C. Giurescu a fost și director al Muzeului Țăranului Român între 2001-2005.
A fost și membru al Parlamentului României, fiind ales din partea Partidului Conservator la alegerile din 9 decembrie 2012. La 24 aprilie 2014 a fost ales ales vicepreşedinte al Academiei Române, bunicul și tatăl său fiind și ei membri ai Academiei Române.
Dinu C. Giurescu a militat împotriva demolării unor importante monumente de artă și istorice, cu această ocazie a scris lucrările ”Arhitectura Bucureştiului încotro?” și ”The Razing of Romania’s Past”.
Dinu C. Giurescu a publicat peste 30 de volume de autor şi în colaborare, co-autor a două manuale didactice și a contribuit la editarea ”Documente diplomatice – Nicolae Titulescu”, 7 volume, și ”Comemorarea lui Nicolae Titulescu în țară și străinătate”, 2 volume, ambele cărți apărute în anul 1966. De asemenea a participat la numeroase reuniuni ştiinţifice atât în ţară, cât şi în străinătate, conferinţe, mese rotunde, sau emisiuni la televiziune şi la radio.
Cu ocazia inaugurării ședinței solemne a Camerei Deputaților, din 19 decembrie 2012, ca decan de vârstă, Dinu C. Giurescu a ținut un discurs-avertisment de importanță istorică: ”Istoria nu iartă… ce țară vom lăsa urmașilor noștrii?”:
„România noastră de astăzi însumează o evoluţie: plus şi minus de-a lungul unui îndelungat răstimp. Ca atare, ne întrebăm cum va fi ţara noastră de mâine. Pentru a putea răspunde la această întrebare, daţi-mi voie să ne îndreptăm spre realităţile pe care le trăim. De interesul naţional se vorbeşte mult şi adesea. El este însă peren. El ne însoţeşte în momentul din care ne naştem şi pleacă din noi în momentul în care ieşim de pe scenă. De fapt, acest interes, până la urmă, se poate defini că este ceea ce vrem să fim, adică oameni liberi, prosperi şi respectaţi. De aici şi nevoia unui proiect naţional pentru propăşirea ţării, fiindcă de prea multe ori s-a făcut o confuzie între scop şi mijloace…
Ca istoric vă depun mărturie că istoria, până la urmă, nu iartă. În timp, istoria aşează pe fiecare unde-i este locul, după fapta şi gândurile sale. De fapt, nimic nu se dobândeşte de-a gata, nimic nu se obţine de-a gata. Totul cere muncă, stăruinţă, credinţă şi, mai ales, dragoste pentru ţară” .
Cu siguranță Dinu C. Giurescu nu și-ar fi dorit această discrepanță între oameni, această prăpastie care se formează între inimi. Ar fi visat la o Românie unită și puternică, una preocupată de idealuri mărețe, în loc să se zbată în trivialități care hrănesc subcultura. Astăzi, când comemorăm șase ani de la plecarea lui Dinu C. Giurescu, simțim absența sa ca pe un gol ce va dăinui pentru multe decenii înainte. El înțelegea că o societate fragilă este pământul fertil pentru ascensiunea unei clase politice neexperimentate și corupte. Împreună cu el, am învățat să luptăm împotriva acestui pericol, să ne străduim să construim o țară în care valorile autentice să strălucească și să se contureze într-un viitor luminos pentru toți cetățenii. Dinu C. Giurescu rămâne o rază de lumină în întunericul incert al politicii, un ghid pentru noi, cei care împărtășim viziunea sa pentru o Românie mai bună.
Ciprian Demeter