Jurnalul.ro Timp liber Relatii Obsesiile secrete ale zodiilor

Obsesiile secrete ale zodiilor

Fiecare nativ ascunde unul sau mai multe secrete și, de cele mai multe ori, are o latură misterioasă a personalității sale. Unii dintre ei își doresc cu ardoare anumite lucruri, astfel încât ele ajung să se transforme în cele mai puternice obsesii. Află care sunt obsesiile secrete ale zodiilor și cum se manifestă, scrie clickpentrufemei.ro.
 
Berbec

Pentru nativul Berbec, cea mai puternică dorință este aceea de a câștiga totul în viață. Fie că e vorba de bani sau alte foloase, nativul își va folosi abilitățile și va recurge chiar și la compromosuri pentru a-și atinge obiectivele. Pentru el, un premiu are mai mult decât o valoare simbolică.
Taur

Fire nesătulă, nativul Taur nu se mulțumește cu puțin. Deși nu recunoaște, cea mai mare obsesie a sa e legată de plăcerile lumești precum mâncarea, sexul sau hainele. Adoră lucruile materiale și pe cele care îi scot la iveală latura hedonistă.
Gemeni

Nativul Gemeni este mânat de curiozitate, astfel că îi place să descopere lumea și să își creeze obsesii față de persoanele pe care le întâlnește. Atunci când cineva îi cade cu tronc și îi pătrunde adânc în minte, cu greu reușește să scape de obsesie. Din nefericire, nu este o persoană fidelă în dragoste iar personalitatea sa duală îl face să fie un personaj de neîncredere.
Rac

Personalitate sensibilă, nativul Rac își transformă fobiile în adevărate obsesii. În interiorul său pot exista conflicte puternice pe care numai el le poate înțelege. Din cauza temerii sale, poate deveni paranoic, motiv pentru care ar fi bine să își depășească fricile. Va reuși acest lucru doar dacă are alături prieteni de nădejde.

Subiecte în articol: zodii horoscop zodiac relaţii
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri