La Washington, Tel Aviv și Ierusalim, precum și în capitalele arabe, opozanții și susținătorii ofensivei Israelului au idei contradictorii cu privire la ceea ce ar trebui să facă SUA în continuare, în timp ce aliatul lor înregistrează succese tactice împotriva Hezbollah, în Liban, contra rebelilor Houthis, în Yemen și, în același timp, continuă campania - derulată deja de un an - pentru a distruge Hamas în Gaza.
SUA, chemate să atace direct Iranul
Israelul ar trebui să primească tot sprijinul de care are nevoie din partea SUA, până când guvernul iranian „va urma, la coșul de gunoi al istoriei, alte dictaturi din trecut”, afirmă Richard Goldberg, consilier principal în cadrul „Fundației pentru Apărarea Democrațiilor” din Washington, institut de orientare conservatoare. Acest mesaj este reluat, de altfel, de către o serie de personalități politice israeliene.
Mergând mai departe pe aceeași linie, Yoel Guzansky, fost membru de rang înalt al Consiliului Național de Securitate al Israelului, cere administrației Biden să se alăture Israelului în atacurile directe asupra Iranului. Acest lucru ar trimite „mesajul corect iranienilor: «Nu vă puneți cu noi!»”, este de părere Guzansky, citat de AP.
Susținătorii campaniei militare israeliene speră ca noua ofensivă să slăbească Iranul și pe aliații săi din regiune, care atacă SUA, Israelul și pe partenerii acestora, persecută societatea civilă și ajută tot mai mult Rusia și alți adversari ai Occidentului.
În doar câteva săptămâni, raidurile aeriene și operațiunile derulate de către serviciile de informații israeliene au dat o lovitură devastatoare conducerii, membrilor, precum și instalațiilor militare ale grupării șiite proiraniene Hezbollah din Liban, considerată una dintre cele mai puternice forțe combatante din Orientul Mijlociu.
Mai mult, milițiile Hezbollah erau percepute drept „bastionul de peste mări” al Iranului, împotriva atacurilor asupra teritoriului iranian.
Concomitent, forțele israeliene au lovit infrastructura petrolieră a rebelilor Houthis din Yemen, alți aliați de nădejde ai Iranului.
Nu în ultimul rând, un an de lovituri aeriene israeliene în Gaza pare să fi redus conducerea Hamas, aliată a Teheranului, la câțiva supraviețuitori, ascunși în tuneluri subterane.
Cu toate acestea, forțele israeliene s-au angajat din nou în lupte grele săptămâna aceasta, iar Hamas a reușit să lanseze rachete asupra Tel Avivului, într-o surprinzătoare demonstrație de forță, cu ocazia comemorării, la 7 octombrie, a atacului terorist al grupării radicale asupra statului evreu, care a dus la declanșarea războiului.
În acest context, anticipatele contraatacuri israeliene asupra Iranului ar putea accelera schimbările de putere regionale. Răspunsul autorităților de la Ierusalim este așteptat în orice moment, după atacul cu rachete balistice asupra Israelului, lansat de iranieni săptămâna trecută, ca represalii pentru uciderea liderilor Hezbollah și Hamas.
„La mila lui Netanyahu”. Riscul războiului perpetuu
Pe de altă parte, extinderea atacurilor israeliene ar putea crește însă riscul unui război regional total, pe care președintele Joe Biden - și decenii de administrații americane anterioare - s-au străduit să îl evite, precum și pe cel al unui conflict militar permanent pentru statul evreu.
Criticii abordării ofensive israeliene din ultima perioadă insistă asupra învățămintelor campaniei militare americane din Irak și ale răsturnării de la putere a lui Saddam Hussein, atunci când președintele George W. Bush a ignorat avertismentele statelor arabe moderate, care l-au prevenit că dictatorul irakian era contraponderea indispensabilă a regiunii la influența iraniană.
Criticii actualei campanii israeliene avertizează asupra obținerii unor victorii militare, fără a lua în considerare, în mod realist, riscurile, obiectivele finale sau planurile pentru viitorul regiunii. Ei atrag astfel atenția asupra unor consecințe incontrolabile ale ofensivei totale lansate de statul evreu.
În cele din urmă, Israelul „se va afla într-o situație în care se va putea proteja doar printr-un război perpetuu.”, susține Vali Nasr, fost consilier al administrației Obama, citat de AP.
În prezent profesor la „Școala Johns Hopkins pentru Studii Internaționale Avansate” (SAIS), Nasr este unul dintre cei mai importanți experți în creșterea influenței regionale iraniene de la invazia americană a Irakului.
Având în vedere că premierul Benjamin Netanyahu a dat o importanță limitată apelurilor administrației Biden la reținere, SUA și partenerii lor din Orientul Mijlociu sunt „la mila lui Bibi Netanyahu”, consideră Nasr, referindu-se la liderul israelian după porecla sa.
„Este ca și cum nu am fi învățat lecțiile sau nebunia acelui experiment din Irak, din 2003, cu privire la remodelarea ordinii din Orientul Mijlociu.”, este de părere și Randa Slim, membru al SAIS și cercetător la „Institutul pentru Orientul Mijlociu”, cu sediul la Washington.
Adversarii unei strategii israeliene dure mai avertizează că o acțiune militară fără rezolvarea nemulțumirilor palestinienilor și ale altor parteneri din zonă riscă cicluri nesfârșite și destabilizatoare de război, insurgență și violență extremistă, iar guvernele din Orientul Mijlociu ar putea deveni tot mai represive pentru a încerca să controleze situația.
Nu în ultimul rând, există și amenințarea ca Iranul să dezvolte arme nucleare pentru a-și asigura supraviețuirea.
Înainte de loviturile israeliene asupra Hezbollah, liderii iranieni, îngrijorați de ofensivele Israelului, susțineau că sunt interesați să revină la negocierile cu SUA privind programul lor nuclear și vor, de asemenea, să-și îmbunătățească relațiile cu Occidentul.
Casa Albă, legată de mâini și de picioare
Creșterea riscului unui nou conflict regional nu este pe placul administrației de la Washington, care nu pare să mai poată face însă nimic pentru a-și influența cel mai mare aliat și protejat din Orientul Mijlociu.
În ultimele luni, premierul Netanyahu a preferat mai întâi să acționeze și ulterior să ceară părerea Casei Albei, chiar și atunci când deciziile sale au zdruncinat eforturile diplomatice americane și au extins îngrijorările în privința împingerii SUA într-un război regional dezastruos.
Această abordare a pus Casa Albă într-o postură mai mult decât stânjenitoare, căscând o prăpastie între Washington și Ierusalim.
Extinderea atacurilor israeliene de la sfârșitul lunii trecute a marginalizat medierea SUA, Egiptului și Qatarului pentru o încetare a focului și un acord de eliberare a ostaticilor în Gaza.
Liderii americani susțin că Israelul nu i-a avertizat înainte de a-i elimina pe liderii Hezbollah din Liban, însă au apărat intensificarea atacurilor lansate de statul evreu, făcând în același timp presiuni pentru pace.
Vicepreședintele Kamala Harris, candidatul democrat la prezidențialele din luna noiembrie, a declarat într-un interviu acordat emisiunii „60 Minutes”, difuzată luni de către rețeaua CBS, că SUA sunt hotărâte să furnizeze Israelului ajutorul militar necesar pentru a se proteja, dar vor continua să exercite presiuni pentru a pune capăt conflictului.
„Nu ne vom opri în privința presiunilor puse asupra Israelului și în regiune, inclusiv asupra liderilor arabi!”, a afirmat ea.
Lecțiile istoriei
Atacurile extinse ale Israelului oferă multora perspectiva tentantă de a slăbi alianța antioccidentală și antiisraeliană a Iranului, atât cu grupări armate din Liban, Irak, Siria și Yemen, care au o ideologie similară cu cea a Teheranului, cât și cu noii săi parteneri apropiați de la Moscova și Phenian.
Numite „Axa rezistenței”, alianțele militare ale Iranului au crescut - la nivel regional, apoi global – după, intervenția americană din Irak, soldată cu înlăturarea lui Saddam Hussein. Campania militară a SUA avea să ducă, în cele din urmă, la un război de opt ani contra regimului clerical iranian.
La vremea respectivă, susținătorii invaziei americane în Irak și ai răsturnării lui Saddam au afirmat, pe bună dreptate, că operațiunea militară va instaura o democrație irakiană.
Efectele neintenționate ale intervenției americane aveau să fie însă și mai mari, inclusiv prin creșterea „Axei de rezistență” a Iranului și a noilor grupări extremiste, inclusiv a Statului Islamic.
„Un Iran încurajat și expansionist pare să fie singurul învingător al războiului din Irak”, din 2003, poate suna o concluzie a lecției învățate de armata americană.
„În urmă cu două decenii, cine ar fi putut anticipa că vom asista la ziua în care Iranul sprijină Rusia cu arme? Motivul este influența sa crescută”, după răsturnarea lui Saddam de către SUA, susține Ihsan Alshimary, profesor de științe politice la Universitatea din Bagdad, citat de AP.
La fel ca în 2003, liderii mondiali lasă acum impresia că nu au o privire clară asupra modului în care se vor încheia schimbările balanței de putere pe care armata israeliană le pune în mișcare - nici pentru Iran, nici pentru Israel, nici pentru Orientul Mijlociu, în general, și, nu în ultimul rând, nici pentru SUA.
Deocamdată, Iranul și aliații săi par slăbiți, la fel ca și influența SUA, care par să fie târâte de către Israel într-un conflict de anvergură, în pofida voinței lor.
Conflictul ar putea sfârși prin a afecta Israelul, dacă statul evreu se împotmolește într-un război terestru în Liban, spre exemplu, susține Mehran Kamrava, profesor și expert în Orientul Mijlociu la Universitatea Georgetown din Qatar.
După patru decenii de animozitate profundă între liderii israelieni și iranieni, „războiul rece dintre ei s-a transformat într-un război fierbinte. Iar acest lucru schimbă în mod semnificativ peisajul strategic din Orientul Mijlociu.”, mai precizează el.
„Suntem cu siguranță în pragul schimbării, dar direcția și natura ei sunt foarte greu de prezis în acest stadiu.”, consideră Kamrava.