Klaus Iohannis a semnat, ieri, decretul prin care a prelungit măsura stării de urgență, pe teritoriul României, până la jumătatea lunii mai. Acesta susține că nu suntem în măsura de a relaxa restricțiile și îi acuză de inconștiență pe politicienii parlamentari care au anunțat deja că nu vor vota pentru aprobarea acestui nou decret. Documentul emis ieri de președinte conține, în linii mari, prevederi ale vechiului decret, însă nu răspunde solicitărilor venite din partea partidelor de Opoziție, cu privire la măsuri concrete și eficiente pentru salvarea economiei. Mai mult, prin noul decret, instituțiile publice pot, în continuare, să contracteze achiziții, fără licitație.
În documentul emis ieri, Klaus Iohannis scrie că avem de-a face cu o răspândire intracomunitară, a COVID-19, „deocamdată limitată la nivelul a zece județe (Suceava, Neamț, Timiș, Arad, Brașov, Hunedoara, Cluj, Constanța, Galați și Ilfov) și al municipiului București, ceea ce totalizează aproximativ 70% din numărul cazurilor confirmate”. De asemenea, există două zone în care nivelul de răspândire a coronavirusului SARS-CoV-2 este de tip comunitar, respectiv municipiul Suceava și localitățile limitrofe, precum și orașul Țăndărei din județul Ialomița, pentru care a fost dispusă măsura carantinei totale. Astfel încât, „începând cu data de 15 aprilie 2020, se prelungește cu 30 de zile starea de urgență pe întreg teritoriul României, instituită prin Decretul nr. 195/2020, publicat în Monitorul Oficial din 16 martie 2020. Pentru prevenirea răspândirii COVID-19 și realizarea managementului consecințelor, raportat la evoluția situației epidemiologice, pe durata stării de urgență este restrâns exercițiul următoarelor drepturi şi libertăți: libera circulație, dreptul la viață intimă, familială și privată, inviolabilitatea domiciliului, dreptul la învățătură, libertatea întrunirilor, dreptul la grevă, dreptul de proprietate privată”.
Ca și precedentul decret, noul document prin care se prelungește starea de urgență conține două anexe, una privind măsuri de primă urgență, cu aplicabilitate directă, iar a doua, privind măsuri de primă urgență cu aplicabilitate graduală. În linii mari, măsurile adoptate luna trecută sunt prevăzute și în acest nou document. Jurnalul prezintă principalele noi măsuri vizate de Klaus Iohannis pentru următoarele 30 de zile.
Domeniul ordine publică
Pe durata stării de urgență se interzice organizarea și desfășurarea mitingurilor, demonstrațiilor, procesiunilor sau oricăror altor întruniri, în spații deschise, a oricăror altor întruniri de natura activităților culturale, științifice, artistice, religioase, sportive sau de divertisment, în spații închise. Slujitorii cultelor religioase recunoscute oficial în România pot oficia în lăcașurile de cult, în spații publice sau în spații private practicile și ritualurile cu caracter public specifice cultului, fără participarea publicului sau practicile și ritualurile cu caracter privat specifice cultului, precum botezurile, cununiile sau înmormântările, cu participarea numărului minim de persoane potrivit normelor canonice și cu respectarea strictă a măsurilor de protecție individuală.
Instituțiile din sistemul de apărare, ordine publică și securitate națională pot organiza și derula, pe durata stării de urgență, proceduri de atribuire în vederea încheierii de acorduri-cadru, pentru acoperirea necesarului de mijloace specifice de protecție și intervenție, prin procedura de negociere fără publicare prealabilă.
Domeniul economic
Autoritățile contractante, inclusiv entitățile juridice în care statul este acționar majoritar, au dreptul de a achiziționa direct materiale și echipamente necesare prevenirii și combaterii COVID-19, cu depășirea pragului valoric stabilit Legea privind achizițiile publice.
Pe durata stării de urgență se pot plafona prețurile la medicamente și aparatură medicală, la alimentele de strictă necesitate și la serviciile de utilitate publică (energie electrică și termică, gaze, alimentare cu apă, salubritate, carburanți. În situația în care se constată o scădere a prețurilor la energie electrică și gaze naturale, pe piețele regionale, Guvernul va lua măsurile necesare astfel încât aceste scăderi să se reflecte parțial sau integral în prețul final de la nivelul consumatorilor.
Domeniul sănătății
Pe durata stării de urgență, pentru neîndeplinirea atribuțiilor de serviciu, pot fi suspendate/demise din funcții, persoanele cu funcții de conducere din cadrul Ministerului Sănătății sau din unitățile cu personalitate juridică aflate în subordinea, sub autoritatea sau în coordonarea Ministerului Sănătății, precum și din cadrul autorităților și instituțiilor publice centrale și locale cu atribuții în domeniul asistenței și protecției sociale, indiferent de statutul lor. Managementul unităților sanitare publice civile poate fi asigurat de personal detașat din cadrul instituțiilor cu atribuții în domeniul apărării și securității naționale.
Domeniul muncii și protecției sociale
Pe durata stării de urgență, se interzice încetarea sau suspendarea activității serviciilor sociale de tipul centrelor rezidențiale de îngrijire și asistență a persoanelor vârstnice, centrelor rezidențiale pentru copii și adulți, cu și fără dizabilități, precum și pentru alte categorii vulnerabile, publice și private, prevăzute în Hotărârea Guvernului nr. 867/2015 pentru aprobarea Nomenclatorului serviciilor sociale, precum și a regulamentelor-cadru de organizare și funcționare a serviciilor sociale.
Se interzice declararea, declanșarea sau desfășurarea conflictelor colective de muncă în unitățile sistemului energetic național, din unitățile operative de la sectoarele nucleare, din unitățile cu foc continuu, din unitățile sanitare și de asistență socială, de telecomunicații, ale radioului și televiziunii publice, din transporturile pe căile ferate, din unitățile care asigură transportul în comun și salubrizarea localităților, precum și aprovizionarea populației cu gaze, energie electrică, căldură și apă.