Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie OMV Petrom şi ExxonMobil, pregătiţi să intre în Marea Neagră

OMV Petrom şi ExxonMobil, pregătiţi să intre în Marea Neagră

ExxonMobil şi OMV Petrom accelerează procedura de luare a unei decizii de investiţii privind proiectul de gaze dezvoltat în perimetrul Neptun din Marea Neagră, iar decizia va fi comunicată la începutul anului viitor, a declarat ieri ministrul Energiei, Toma Petcu. Primele estimări arată că în acest perimetru ar putea fi între 42 şi 84 de miliarde de metri cubi de gaze.

OMV Petrom şi americanii de la ExxonMobil au finalizat cu succes a doua campanie de foraj în perimetrul Neptun din Marea Neagră, unde cele două companii au investit peste 1,5 miliarde de euro, din 2008 până în prezent. „ExxonMobil şi OMV Petrom accelerează toată procedura de luare a deciziei de investiţii care, din câte am înţeles, va fi comunicată la începutul anului viitor. Aşa mi s-a comunicat de către doamna Mariana Gheorghe (directorul general al OMV Petrom - n. r.). Iar noi ne calibrăm şi accelerăm procedura de realizare a conductei BRUA, faza I, în funcţie de cât de mult îşi accelerează şi ei şi îşi pregătesc partea de exploatare”, a spus Petcu. România şi-a propus să finalizeze conducta BRUA (Bulgaria - România - Ungaria - Austria) până în 2020.

Producţia anuală de gaze a României este de circa 11 miliarde de metri cubi.

Începerea exploatării în blocul neptun din Marea neagră va însemna investiţii  majore în forarea a zeci de sonde şi a unei conducte care să aducă gazele naturale la ţărm

 

 

Subiecte în articol: omv petrom exxonmobil
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri