Anul 2018 a fost cel mai sângeros înregistrat vreodată pentru civilii victime ale conflictului afgan, cu 3.804 decese, din care marea majoritate imputate grupurilor insurgente de talibani şi organizaţiei Stat Islamic (SI), potrivit unui raport al ONU difuzat duminică, relatează agenţiile de presă.
Potrivit Misiunii ONU în Afganistan (UNAMA) şi Înaltului Comisariat al ONU pentru Drepturile Omului, numărul de decese este în creştere cu 11 % în raport cu 2017.
Începând din 2014, cel puţin 3.500 de civili mor în fiecare an din cauza consecinţelor războiului din Afganistan. În decurs de zece ani de recenzare a victimelor civile ale conflictului, ONU au înregistrat 32.000 de morţi şi 60.000 de răniţi.
Numărul copiilor ucişi a atins de asemenea un record în 2018 (927, faţă de 826 în 2017 şi 926 în 2016). Peste 7.000 de răniţi au fost înregistraţi, adică un număr echivalent cu cel din ultimii patru ani.
Potrivit ONU, factorii-cheie care au contribuit la această creştere semnificativă a numărului de decese sunt ''vizarea în mod direct a civililor'' în cursul unor atacuri-sinucigaşe întreprinse de către grupuri de insurgenţi, precum şi bombardamentele aeriene şi luptele la sol duse de forţele proguvernamentale.
Astfel, dacă 63 % dintre morţi şi răniţi sunt imputate grupurilor rebele (37 % - talibanilor, 20 % - Statului Islamic şi 6 % - altora), 24 % sunt victime colaterale ale forţelor proguvernamentale (14 % - forţele afgane, 6 % - coaliţia internaţională).
''Este prima dată când operaţiunile aeriene se soldează cu moartea a peste 500 de civili'', notează raportul, atribuind 393 de decese coaliţiei internaţionale a NATO şi 118 armatei afgane a aerului.
Numai în 2018 ''aproape acelaşi număr de civili au murit în bombardamente cât au fost în total în anii 2014, 2015 şi 2016'', precizează ONU.
Aviaţia americană, care susţine armata afgană a aerului, şi-a intensificat în mod considerabil loviturile aeriene în 2018. Potrivit Centrului de comandă al US Air Force, 7.362 de rachete şi drone au vizat poziţii inamice, respectiv aproape dublul anului precedent, deja un record.
Grupurile de insurgenţi sunt responsabile de moartea a 2.243 de civili (şi rănirea a altor 4.737), respectiv o creştere de 3 % în raport cu 2017, ''în principal din cauza folosirii fără discriminare a dispozitivelor explozive'', subliniază ONU.
Raportul menţionează de asemenea 65 de atacuri-sinucigaşe în 2018, majoritatea dintre ele în capitala Kabul, provocând moartea a 481 de persoane şi rănirea altor 1.150.