Aproximativ 700.000 de persoane au fost nevoite să-şi părăsească locuinţele în acest an din cauza luptelor în diverse zone ale Siriei, a anunţat marţi coordonatorul umanitar regional al ONU, Panos Moumtzis, transmite Reuters.
''Sunt profund îngrijorat de strămutarea masivă continuă a aproape 700.000 de sirieni de la începutul anului, din cauza ostilităţilor armate în desfăşurare în ţară'', a declarat Moumtzis.
Peste 400.000 de persoane au fost forţate să-şi părăsească locuinţele din cauza operaţiunilor militare în regiunea Idleb, din nordul Siriei, iar alte 133.000 din Ghouta Orientală.
Aproape 45.000 dintre persoanele strămutate stau în opt adăposturi colective în zona rurală a Damascului. Aproape acelaşi număr de femei, copii şi persoane în vârstă au părăsit adăposturile supraaglomerate după controlul autorităţilor guvernamentale.
''Ne dăm seama că are loc un control în timp ce civilii părăsesc Ghouta Orientală, dar, după cum ştiţi, noi nu participăm la acordurile privind actuala evacuare sau la implementarea lor'', a afirmat Andrej Mahecic, purtător de cuvânt al Înaltului Comisariat al ONU pentru Refugiaţi (UNHCR), într-o conferinţă de presă.
Violenţele continuă în sudul Damascului şi în provincia Homs din centrul ţării, precum şi în unele zone din nord-estul şi sudul Siriei.