"Duminică se împlineşte un an de excludere a fetelor din şcolile secundare din Afganistan. Un an de cunoştinţe pierdute şi oportunităţi pe care nu le vor regăsi niciodată. LOcul fetelor este la şcoală. Talibanii trebuie să se lase să revină", a scris secretarul general al ONU, Antonio Guterres, pe Twitter.
După retragerea americană din Afganistan, îmn august 2021, talibanii au preluat puterea și au impus o serie de măsuri dure printre care excluderea fetelor din școlile secundare, interzicerea femeilor în poziții guvernamentale, iar burka a devenit obligatorie.
Aceștia au anunțat, în primăvară, că vor relua cursurile după definitivarea unui program conceput după principiile islamice dar deocamdată nu s-a întâmplat nimic.
Peste un milion de fete cu vârste între 12-18 ani nu au putut merge la școală în ultimul an, spre deosebire de băieți care au început noul an de învățământ pe 18 septembrie.
"Este un moment tragic, ruşinos şi care putea fi evitat. Excluderea continuă a fetelor din şcolile secundare nu are nicio justificare credibilă şi nu are echivalent în lume. Ea este profund dăunătoare pentru o întreagă generaţie de fete şi pentru viitorul țării. Refuzul educaţiei încalcă drepturile fundamentale ale fetelor şi femeilor. Creşte riscul de marginalizare, violenţe, exploatare şi abuz. Talibanii trebuie să creeze condiţii favorabile pentru pace, incluziune, securitate, drepturile omului şi redresarea economiei. Comunitatea internaţională rămâne pregătită să susţină un guvern care este reprezentantiv pentru întreaga populaţie şi care respectă drepturile acesteia", a spus Markus Potzel, director interimar al Misiunii de Asistenţă a ONU în Afganistan (UNAMA).