Deputaţii PNL, USR şi PMP au cerut miercuri, în plenul Camerei Deputaţilor, demisia lui Liviu Dragnea din funcţia de preşedinte al forului legislativ şi s-au delimitat de comunicatul pe care acesta l-a dat publicităţii împreună cu preşedintele Senatului ca replică la poziţia Departamentului de Stat al SUA privind Legile Justiţiei.
"Doream să afirm de aici, de la tribuna Parlamentului, că în calitate de lider al grupului PNL susţin Parteneriatul strategic încheiat cu Statele Unite ale Americii acum 20 de ani, susţin lupta împotriva corupţiei, susţin autonomia Justiţiei, ca atare consider neavenite, un abuz de putere, declaraţiile lui Liviu Dragnea şi Călin Popescu-Tăriceanu şi solicit demisia preşedintelui Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea. Acesta nu ne reprezintă, nu îi reprezintă nici pe alegătorii care l-au votat, aşa cum nu reprezintă foarte mulţi oameni cinstiţi din această ţară", a spus deputatul Raluca Turcan.
Reprezentantul PMP Corneliu Bichineţ a propus ca deputaţii să formuleze un alt răspuns la comunicatul Departamentului de Stat.
"Pentru a detensiona, eu cred că nu este rău şi vă rog să luaţi aminte ca Parlamentul României, în speţă Camera Deputaţilor, să formuleze el, noi, un răspuns ca reacţie la Departamentul de Stat al SUA. De ce spun lucrul acesta? Pentru că noi avem şi dreptul şi capacitatea, prin liderii noştri de grup, să formulăm un răspuns. Nici domnul Tăriceanu, nici domnul Dragnea nu lucrează pe persoană fizică şi nici într-un caz noi nu suntem angajaţii domniilor lor", a spus Bichineţ.
Deputatul USR Lucian Stanciu-Viziteu a spus că declaraţia celor doi preşedinţi ale Camerelor nu a fost făcută în numele său sau al colegilor săi.
"Personal, mă simt ofensat de poziţia celor doi preşedinţi de ieri. Nu cred că este în numele meu sau al vreunui coleg din USR şi solicit pe această cale celor doi preşedinţi să se delimiteze clar de acest mesaj, să spună că a fost în numele lor şi nu în numele Parlamentului. Un mesaj în numele Parlamentului se adoptă prin procedură, eventual prin lege organică a activităţilor comune", a spus deputatul USR.
Deputatul PSD Niculae Bacalbaşa a replicat la cele spuse de colegii săi din Opoziţie: "Rog papagalii statului paralel să respecte suveranitatea poporului român".
Parlamentarul UDMR Marton Arpad a menţionat că nu înţelege ce vor colegii lui din Opoziţie.
"Am auzit multe declaraţii politice de la acest microfon. Nu am prea înţeles ce se doreşte, eventual doriţi să supunem la votul final declaraţia celor doi preşedinţi? Dacă doriţi, se poate supune votului şi devine oficial declaraţia Parlamentului", a spus el.
Deputatul PMP Robert Turcescu a spus la rândul său că Liviu Dragnea, deşi este preşedintele Camerei Deputaţilor, lipseşte de la şedinţele de plen pe care ar trebui să le conducă.
"Domnule Iordache, cât aveţi de gând să mai conduceţi dumneavoastră sau alt coleg şedinţele Camerei, iar Liviu Dragnea, care e preşedintele Camerei, să nu fie prezent? Dumneavoastră, Florin Iordache, vi se pare firească declaraţia făcută ieri, semnată în numele Parlamentului de cei doi, Liviu Dragnea şi Călin Popescu Tăriceanu. Ceea ce spunem noi de la acest microfon este simplu şi anume că Liviu Dragnea, condamnatul penal Dragnea, trebuie să plece din fruntea Camerei Deputaţilor. Asta e clar", a arătat Turcescu. AGERPRES