Reprezentanţii principalelor formaţiuni politice de opoziţie din Republica Moldova, blocul electoral ACUM, nu recunosc rezultatele alegerilor parlamentare de duminică.
Co-preşedintele ACUM, Maia Sandu, a declarat, luni, într-un briefing de presă, că rezultatele scrutinului legislativ "nu reflectă voinţa oamenilor".
"Aceste alegeri au fost furate ca niciodată, iar rezultatele nu reflectă voinţa oamenilor. Noi, blocul ACUM, nu recunoaştem alegerile drept libere şi corecte", a afirmat Sandu, care a subliniat că "regimul PDM-PSRM a vrut să anuleze total vocile democraţiei, din ţară, dar şi din afara ei".
Totodată, Maia Sandu a cerut observatorilor străini să nu recunoască rezultatul scrutinului de duminică.
"Noi le solicităm respectuos observatorilor internaţionali să nu se grăbească să recunoască aceste alegeri drept libere şi corecte, indiferent de rezultatele acestor alegeri. Noi trebuie să luptăm pentru alegeri libere şi corecte şi pentru readucerea ţării pe făgaşul democraţiei. Miza nu este doar guvernarea pentru următorii patru ani de zile. Miza este funcţionarea statului pe baza unor principii democratice şi a supremaţiei legii de aici încolo", a adăugat co-preşedintele ACUM.
La rândul său, celălalt co-preşedinte al ACUM, Andrei Năstase, a anunţat că "fraudarea alegerilor parlamentare va face obiectul unei anchete detaliate şi transparente".
"Vinovaţii vor fi pedepsiţi, iar faptele lor, dovedite, vor fi comunicate public cu maximă transparenţă. Nimic nu poate fi construit în Republica Moldova dacă nu stabilim, o dată pentru totdeauna, cine se face vinovat de atentatele repetate la democraţie şi la regulile electorale ale acesteia", a spus Năstase.
Blocul electoral ACUM a obţinut, la alegerile de duminică, 26,41% din voturi, fiind devansat doar de Partidul Socialiştilor din Republica Moldova, care a avut susţinerea a 31,32% dintre alegători.
AGERPRES