Fără să vrea, Curtea Constituţională a devenit locul predilect de înfruntare dintre coaliţia guvernamentală şi opoziţia susţinută de către preşedintele Klaus Iohannis, în detrimentul Parlamentului. De la începutul anului, circa 20 de legi sau hotărâri ale Parlamentului au ajuns pe masa judecătorilor Curţii, unele dintre ele fiind atacate chiar de mai multe ori. Vina pentru această situaţie o poartă ambele tabere: puterea a refuzat să facă, în cele două Camere, vreo concesie opoziţiei, în timp ce aceasta din urmă a contestat orice lege care nu-i convenea ca modalitate de tergiversare a intrării lor în vigoare.
Deşi gândit şi ca for de dezbatere şi chiar dialog pe marginea legilor naţiei, Parlamentul pare să se fi transformat exclusiv într-o maşinărie de vot în care o tabără îşi impune opinia printr-un număr mai mare de cartele de vot, iar cealaltă pare a fi mai preocupată de sesizările de neconstituţionalitate decât de dezbaterea parlamentară. Legile Justiţiei sunt un exemplul cel mai cunoscut, peripeţiile acestora neajungând încă la final, deşi dezbaterea pe tema lor a polarizat societatea de mai bine de jumătate de an. Imediat după adoptare, au fost contestate şi de PNL şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, iar în ianuarie USR a mai găsit nişte motive de neconstituţionalitate. Întoarse în Parlament, au fost modificate şi contestate iarăşi de opoziţie pe 19 martie. Ieşite finalmente din Parlament, cele trei legi au fost periate de juriştii Administraţiei Prezidenţiale în căutare de noi motive pentru încă o sesizare. Deja Iohannis a retrimis la CCR Legea organizării judiciare şi Legea CSM şi aşteaptă Statutul magistraţilor de la Senat pentru a-l retrimite şi pe acesta. „Nu putem să asistăm pasivi la o rescriere a Constituţiei”, spunea Iohannis pe 2 mai, când le-a cerut judecătorilor Curţii să aştepte şi opinia Comisiei de la Veneţia, cerere pentru care a fost acuzat de Tudorel Toader că dă indicaţii Curţii. Pe două fronturi a fost atacată şi legea prin care interdicţiile aplicate parlamentarilor găsiţi în conflict de interese în perioada 2007-2013 încetează de drept. În decembrie, sesizare de neconstituţionalitate a fost depusă de PNL, dar a fost un eşec. Ulterior, Iohannis a cerut reexaminarea, dar Parlamentul nu i-a dat curs aşa că a urmat o sesizare la CCR, respinsă şi aceasta pe 10 mai. Cam acelaşi traseu l-a urmat şi Legea referendumului: sesizare a PNL, cerere de reexaminare şi sesizare a preşedintelui, urmând ca judecătorii constituţionali să se pronunţe. Cert este că tergiversarea produs efecte. Referendumul privind redefinirea familiei în Constituţie a fost în mod repetat amânat, cei din Coaliţia pentru Familie acuzându-l pe Iohannis că ignore voinţa celor 3 milioane de semnatari ai proiectului de revizuire a Constituţiei. Pe lângă sesizările şi rexaminarea cerută pe acelaşi proiect de lege, un alt simptom al transferului luptei politice din Parlament la Curte sunt sesizările legate de activitatea internă a Parlamentului. Astfel, PNL a contestat modificarea Regulamentului Camerei Deputaţilor privind limitarea dreptului de a susţine amendamentele respinse în plen, două hotărâri ale Parlamentului privind numirea unor membri ale Consiliului Naţional de Combatere a Discriminării, hotărârea de constituire a comisiei de anchetă privind activitatea lui Lucian Pahonţu în fruntea SPP şi hotărârea de constituire a comisiei speciale pentru elaborarea legilor siguranţei naţionale. Judecătorii au trebuit să analizeze până şi o modificare a Legii Curţii Constituţionale, ei declarând neconstituţională, în martie, instituirea unei imunităţi extinse pentru propriile persoane, arătând că imunitate de care ar beneficia ei ar fi mai mare chiar decât a parlamentarilor. Sesizări de neconstituţionalitate au fost depuse şi pentru legea privind Editura Didactică şi Pedagogică, legea prin care prefecţii căpătau atribuţii în validarea mandatelor aleşilor locali, Legea finanţării partidelor politice, Legea prin care Monitorul Oficial trece din nou în subordinea Camerei Deputaţilor, Legea guvernanţei corporative ş.a.
Eşecuri previzibile
Dacă în multe cazuri, era greu de prevăzut ce vor decide judecătorii în robă purpurie, în altele legile supuse contestate la Curte erau strident neconstituţionale chiar şi pentru cei fără pregătire juridică aprofundată. Printre ele, proiectul de modificare a Statutului funcţionarilor publici prin care funcţionarii acuzaţi de acte de corupţie nu mai erau suspendaţi din funcţie, Legea de înfiinţare a Liceului romano-catolic din Târgu-Mureş, făcută doar pentru o singură instituţie de învăţământ sau Hotărârea de înfiinţare a comisiei de anchetă ce-l viza pe Pahonţu, care a fost atât de prost întocmită încât CCR le-a amintit parlamentarilor că o comisie de anchetă trebuie să vizeze instituţii sau situaţii, nu persoane.
Cazul Kovesi
Şi puterea s-a dus cu pâra la Curtea Constituţională, ultimul caz fiind legat de propunerea de revocare a Codruţei Kovesi de la conducerea DNA. Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a trimis, în numele Guvernului o sesizare privind existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între puterile statului din cauza refuzului preşedintelui Iohannis de a o demite pe Kovesi în urma evalutării realizate de MJ. Deocamdată, părţile şi-au expus punctele de vedere pe 10 mai urmând ca CCR să se pronunţe.
Şi disputa privind mutarea ambasadei din Israel de la Tel Aviv la Ierusalim ar putea ajunge la Curtea Constituţională. Posibilitatea a fost invocată de către ministrul de Externe, Teodor Meleşcanu, care a spus că, dacă decidenţii politici nu se pun de acord, se poate ajunge la arbitrajul CCR.