Jurnalul.ro Ştiri Externe Sa fie un exemplu! Un fost ministru rus a primit opt ani de închisoare

Sa fie un exemplu! Un fost ministru rus a primit opt ani de închisoare

La cateva zile dupa ce presedintele Vladimir Putin anunta ca va candida pentru un nou mandat, iar in ajun, la traditioanla conferinta de presa de sfarsit de an, declara ca doreste un guvern responsabil si o societate stabila, un tribunal din Rusia l-a condamnat pe fostul ministru al Economiei, Alexei Ulyukayev, la opt ani de închisoare. El a fost gasit de luare de mita, fiind vorba de două milioane de dolari, pretinsi de la directorul general al companiei petroliere Rosneft, Igor Sechin, o personalitate cu mare putere de influenta la Kremlin.

 

Printre altele, despre Sechin s-a spus, la un moment dat, ca ar avea chiar ambitii prezidentiale. Oricum, verdictul instantei de judecata poate fi interpretat ca un semnal pentru cei care ar indrazi sa faca altfel decat accepta oamenii din anturajul lui Putin. Printre altele, tribunalul a decis că Ulyukayev trebuie să plătească o amendă de peste 130 de milioane de ruble (aproximativ 1,9 milioane de euro sau 2,2 milioane de dolari) şi i-a retras dreptul de a deţine funcţii publice.

Fostul ministru, care intenţioneaza sa faca recurs, a fost găsit vinovat pentru că "a primit mită în perioada în care exercita o funcţie oficială". Este explicatia oferita de preşedintele completului de judecată, Larisa Semyonova. Interesant este ca, anterior, Parchetul ceruse pentru Ulyukaev 10 ani de închisoare în regim sever şi o amendă de 500 de milioane de ruble (aproximativ 7 milioane de euro).

Detinator al portofoliului economiei în perioada 2013 - 2016, Ulyukayev, 61 de ani, a fost acuzat că a încercat să obţină cele două milioane de dolari de la Igor Sechin, în schimbul unei decizii prin care să i se permită companiei să preia Bashneft, o altă companie petrolieră controlată de statul rus. Desi, o astfel de hotarare nu intra in atributiile directe ale institutiei condusa de Ulyukaev.

De altfel, fostul ministru a respins toate acuzatiile, susţinand că procesul este o înscenare pusa la cale de Sechin, Normal, nimeni nu l-a ascultat. Ulyukayev a fost arestat in noiembrie 2016 la iesirea din sediul companiei Rosneft, iar ofiterii serviciului federal de securitate (FSB, fostul KGB) au găsit în maşina acestuia o geantă cu două milioane de dolari.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri