Jurnalul.ro Ştiri Observator Orban preia președinția Adunării Parlamentare a Cooperării Economice a Mării Negre

Orban preia președinția Adunării Parlamentare a Cooperării Economice a Mării Negre

„Sunt profund onorat să preiau președinția Adunării Parlamentare a Cooperării Economice a Mării Negre (APCEMN), care de-a lungul timpului și-a dovedit rolul esențial de dialog, la nivel regional, precum și de cooperare cu partenerii europeni și internaționali”, transmite Ludovic Orban.

„Am transmis astăzi (marți - n.r.), în cadrul sesiunii online de deschidere a Adunării Parlamentare a Cooperării Economice a Mării Negre (APCEMN), că sunt profund onorat să preiau președinția acestei organizații care de-a lungul timpului și-a dovedit rolul esențial de dialog, la nivel regional, precum și de cooperare cu partenerii europeni și internaționali”, adaugă acesta.

Președintele Camerei Deputaților, Ludovic Orban, lider PNL, afirmă că stabilitatea și prosperitatea zonei Mării Negre este de importanță strategică pentru România, atât la nivel guvernamental cât și parlamentar.

„Coeziunea și acțiunile constructive trebuie să fie cuvintele cheie pentru cooperarea viitoare, în cadrul acestei Adunări Parlamentare. Pandemia a evidențiat importanța strategică a conectivității pentru securitatea și rezistența noastră economică. Având în vedere schimbările profunde care au avut loc atât în Europa, cât și în întreaga lume în ultimul an, digitalizarea a devenit unul dintre subiectele de bază și s-a dovedit a fi esențială în timpul pandemiei. În acest context, președinția română a Adunării Parlamentare a Cooperării Economice a Mării Negre (APCEMN) își propune să se concentreze pe

Subiecte în articol: ludovic orban
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri