Jurnalul.ro Ştiri Politică Orban, reacție la atacurile din partid: Până la congres, eu sunt președintele PNL

Orban, reacție la atacurile din partid: Până la congres, eu sunt președintele PNL

Ludovic Orban a declarat marți că până la congresul partidului el este președintele PNL, ca replică la vocile din interiorul formațiunii care îi cer demisia. El a spus că dacă va decide să candideze din nou va anunța public acest lucru.

„Nu am obiceiul să polemizez cu colegii mei de partid în public. În calitate de președinte al PNL, obligația mea este să asigur coeziunea partidului, să particip la asigurarea unității și eficienței în guvernarea de coaliție. (...) Orice am de discutat, discut în interiorul PNL”, a declarat marți Ludovic Orban.

Întrebat de jurnaliști dacă își va da demisia, după ce Rareș Bogdan a spus, la Aleph News, că Ludovic Orban a eșuat în calitatea de președinte al formațiunii liberale și că „i s-a umflat capul”, președintele PNL a răspuns: „Mi s-a mai pus această întrebare și v-am dat răspunul la această întrebare. Președintele PNL este ales de congres, PNL a avut un congres în 2017 și va avea un congres în cursul acestui an. Până la acest congres eu sunt președinte, dacă mă voi hotărî să candidez pentru un nou mandat voi anunța public acest lucru”.

Ludovic Orban trebuie să plece de la conducerea PNL, pentru că a condus discreționar partidul, iar în interiorul formațiunii există o grupare reformistă care își dorește primenirea PNL, a spus luni secratrul general al PNL, Robert Sighiartău.

„Orban trebuie să plece. Spun asta pentru că PNL a pierdut alegerile generale. Din păcate, noi nu am reușit să vem o discuție privind aceste alegeri și nu am făcut o analiză. La alegerile generale PNL s-a clasat pe locul doi. Cel mai mult mă deranjează faptul că am fost puși de multe ori alături de PSD prin comportamentul unor colegi în guvernare și prin felul în care au fost promovați anumiți oameni în funcții publice”, spune la Digi24, secretarul general al PNL, Robert Sighiartău.

Sursa: Mediafax

Subiecte în articol: ludovic orban
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri