Modificările propuse:
„Pe perioada cuprinsă între 1 aprilie si 30 iunie, valoarea medie a adaosului comercial pentru benzină și motorină în segmentul de rafinare și vânzare en-gros și cu amănuntul, exceptând exporturile și livrările intracomunitare, este limitat la cel mult valoarea medie anuală a adaosului comercial practicat pentru acele produce în anul 2025 de către fiecare operator economic care importă, produce benzină și motorină, distribuie și/sau comercializează aceste produse”, prevede proiectul discutat în ședința de Guvern, potrivit surselor MEDIAFAX.
Potrivit proiectului discutat, situația de criză pe piața țițeiului și/sau a produselor petroliere până la data de 30 iunie 2026, inclusiv, care poate fi prelungită succesiv pentru durate de câte cel mult 3 luni, cât timp persistă împrejurările care au determinat situația de criză, dar încetarea situației de criză și a măsurilor de protecție se poate dispune înainte de împlinirea termenului prevăzut la alin.
Pentru operatorii economici prevăzuți la alin. (1) înființați în cursul anului 2025, cu activitate mai mică de 12 luni calendaristice, adaosul comercial este limitat la cel mult valoarea medie a adaosului comercial practicat corespunzător perioadei de activitate desfășurate în anul 2025.
În cazul eexporturilor sau livrărilor intracomunitare nu există o limitare procentuală a adaosului, dar este nevoie de o aprobare specială.
Astfel pe durata situației de criză, încheierea și/sau executarea contractelor de export și/sau de livrare intracomunitară de motorină si țiței se pot realiza de către operatorii economici exclusiv cu acordul prealabil scris emis de către Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului și Ministerul Energiei.
Acordul ministerelor se emite în baza unei proceduri aprobate prin ordin comun al ministrului economiei, digitalizării, antreprenoriatului și turismului și ministrului energiei, în termen de 5 zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență. Ordinul comun se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
De asemenea, se mmenține prevederea din proiectul inițial privind biocarburantul, respectiv obligația de introducere în consum a carburanților cu conținut de biocarburanți, operatorii economici pot comercializa pe teritoriul României benzină cu un conținut de biocarburant de minim 2% în volum, în perioada de criză.
(sursa: Mediafax)