Invitat să spună care sunt impresiile cu care pleacă de la dezbaterea din cadrul Comisiei pentru Libertăți civile,justiție și afaceri interne a Parlamentului European (LIBE), ministrul de justiție, Tudorel Toader, a răspuns:,, Ce îmi pare rău mie la întâlnirea de azi e că am auzit și multe inexactități care nu știu cărui fapt se datorează:fie necunoașterii, fie unei ușoare rele credințe’’. Conchizând în aceeași notă:,,Păcat!’’
Sincer să fiu, nici nu era cazul să așteptăm de la eminentul jurist și universitar care este domnul Tudorel Toader o declarație tăioasă și cu atât mai puțin l-am fi văzut angajat într-o veritabilă polemică față în față cu desantul hiper-politizat comandat de procuroarea stalinistă, astăzi euro-pârâcioasa de lugubru renume Monica Macovei. Vă dați seama cum ar fi profitat ultrașii exportatori de scandal de ocazie pentru a clama că actuala coaliție guvernează aservind politic justiția? ( De aceea, îi dau, acum, dreptate lui, Liviu Dragnea, care, asumându-și criticile ce i-au fost adresate pentru asta, nu a dorit ca PSD să facă declarații publice prin care să ceară schimbarea Laurei Codruța Kovesi și a lui Augustin Lazăr. Lipsindu-i, în acest fel, pe clevetitorii năimiți de o muniție de care aveau atâta nevoie…)
De data asta, chiar că s-a umplut paharul, iar adevărul nu mai poate fi ascuns! Iar comentariile unor avizați europarlamentari români pe acest subiect fierbinte sunt perfect edificatoare:ieri, la dezbaterea LIBE, am avut de-a face cu o cascadă de minciuni otrăvite și de intoxicări cu totul străine intenției organizatorilor de a cunoaște faptele despre care făcea vorbire jalba în proțap a Monicăi Macovei. Minciuni de crasă rea credință a căror încununare o avem în cea livrată de Gabriel Liiceanu despre o așa-zisă declarație a lui Liviu Dragnea cum că ,,trebuie demisă șefa DNA’’.
Avem,acum, cunoștință despre multe și foarte corecte declarații ale unor europarlamentari români și, de aceea, o felicit pe inimoasa reporteră Sabina Iosub pentru promptitudinea și obiectivitatea relatărilor sale de la fața locului. Dintre acestea, am ales-o pe cea a lui Andi Cristea, vicepreședintele Comisiei pentru Politică Externă a Parlamentului European:,,Este cel puțin hilar, pentru mulți colegi ai noștri, europeni, când văd încercări disperate ale unor politicieni de la noi de a se ascunde sub rochia UE, nereușind să facă opoziție democratică,argumentată, de bună calitate, acasă.’’ Constatare căreia îi urmează această punere la punct:,,Bruxelles-ul recompensează personalitatea, argumentele, nu ventilarea frustrărilor individuale.’’
Am ales declarația lui Andi Cristea nu numai pentru expresivitatea sa, ci, în mod cu totul deosebit,pentru că ea exprimă modul de a gândi al unui tânăr europarlamentar român. Un om apropiat de vârsta acestor ,,tineri frumoși și liberi’’, anume basculați la Bruxelles de Monica Macovei et comp, pentru a face atmosferă cu niște lozinci care, de-acum, și-au cam trăit traiul și și-au mâncat mălaiul. Mălai serosit, de bună seamă. Nu știu cât au reușit junii propagandiști cu ziua să impresioneze asistența, în schimb am remarcat termenii în care fost atenționați de către președintele LIBE,Claude Moraes.
Revenind la subiectul propriu zis al acestor însemnări- minciunile pe bandă rulantă livrate Parlamentului European de către sinistra profesionistă în materie Monica Macovei și ciracii săi-, mai vreau să atrag atenția că minciuna debitată ieri de către Gabriel Liiceanu nu este o noutate în palmaresul său. Palmares nu doar al profesorului la facultatea de filosofie a Universității București, al directorului Editurii ,,Humanitas’’ sau al membrului fondator al GDS, ci și al unui personaj public având uzanța ascunderii sistematice a adevărurilor incomode. Nu am în vedere doar anumite declarații ale sale pe care le contrazice, în mod categoric, realitatea, cât, în special, tactica perversă și compromițătoare a minciunii prin omisiune cu care operează în mod curent acest personaj emblematic al falsei, autoproclamatei elite post-decembriste. Mă refer la multele și câtuși de puțin lipsitele de interes evenimente ce țin de anumite etape ale parcursului său profesional și social, despre care, deși a fost întrebat de mai multe ori, Gabriel Liiceanu refuză să răspundă. Câteva dintre aceste întrebări le-am pus și eu într-un text publicat în coloanele ospitaliere ale ,,Jurnalului Național’’, desigur, fără a primi nici până acum un răspuns din partea adrisantului. De aceea, reiau câteva pe care le consider apropiate de temei de azi:
- 1) De ce în documentul care a oficializat nașterea Editurii Humanitas și ungerea ca director a lui Gabriel Liiceanu nu se face referire la Editura ,,Nicolae Bălcescu’’ pe care salariații fostei Edituri Politice a CC al PCR au constituit-o imediat după 22 decembrie 1989?;
- 2)Cum a reușit Gabriel Liiceanu să facă naveta București-Heidelberg în anii *80, de vreme ce treaba asta era aproape imposibil de realizat în condițiile de acută izolare a regimului Ceaușescu pe plan internațional?;
- 3)Unde sa află și în ce condiții poate fi consultată arhiva fostei edituri a CC al PCR?
Întrebări la care aș mai adăuga încă una: în ce împrejurări și pentru ce motive a părăsit Gabriel Liiceanu postul de cercetător la Institutul de Filozofie al Academiei R S România? Oare numai în semn de protest față de demolarea fostul sediu al institutului, Casa Iorga, aflată pe (fostul) bulevard Ilie Pintilie?
Acestea fiind zise și scrise, am putea pune punct discuția despre minciuna debitată ieri de către Gabriel Liiceanu în fața membrilor LIBE și devoalată imediat de cel acuzat, adică de Liviu Dragnea. Numai că, minciuna de ieri a lui Gabriel Liiceanu nu este o excepție sau, dacă este, aceasta reprezintă excepția care confirmă regula. Regula și rațiunea de a fi a acelei categorii de intelectuali pe care, într-o vitriolantă analiză Pasca Boniface i-a numit ,,les intellectuels faussiardes’’, caracterizându-i ca fiind cei care fabrică falsa monedă intelectuală pentru a-și asigura triumful pe piața convingerilor’’.
Situația complicându-se și mai mult atunci când constatăm că asemenea minciuni- devenite ,,minciuni de utilitate publică’’, dar pentru…un anumit public!- sunt fabricate și promovate, în mod sistematic, de către unele entități cu statut de utilitate publică, finanțate de la bugetul de stat. Așa cum este GDS, car, de la constituirea sa la sfârșitul lui 1989, și până azi, este o fundație de utilitate publică și beneficiază de toate drepturile ce decurg din această calitate. Asta în vreme ce altor fundații li s-a refuzat sau, mai rău, le-a fost retras acest statut. Cazul cel mai revoltător fiind cel al Fundației Europene Titulescu, prestigios așezământ de cultură diplomatică și istorică, radiat de pe listă după ce fondatorul și mentorul său, profesorul Adrian Năstase, a intrat, la comanda politică a lui Traian Băsescu, în malaxorul diabolic al DNA.
Iar, pentru că am făcut mențiune la Adrian Năstase, nu am cum să trec cu vederea o minciună revoltătoare pe care procurorii au folosit-o ca proba incriminatoare împotriva sa. Mă gândesc, după cum vă amintiți, la dolarii pe care domnia sa a fost acuzat că i-a primit ca mită, dolari despre care avea să se constate că au fost emiși de către trezoreria Statelor Unite abia peste un an! Ceea ce aduce încă un foarte solid motiv pentru a întreba: cine profită de pe urma unor asemenea ,,minciuni de utilitate publică’’, unele devenite ,,minciuni de stat’’(cum atât de bine le-a numit Bob Woodward)?Întrebare pe care trebuie să o punem, neîntârziat și fără nici-o reținere, dacă ne gândim la faptul că-numai printr-o simplă coincidență?- înscenarea de ieri, concepută și regizată de către Monica Macovei et comp, vine pe fondul unor crescânde îngrijorări și al unor acute confruntări privind viitorul Uniunii Europene și al locului României în această construcție. Drept pentru care salut și susțin recenta inițiativă legislativă a tânărului parlamentar Liviu Pleșoianu pentru modificarea și completarea OUG 26/2000 cu privire la asociațiile și fundațiile de utilitate publică. Cât despre scrisoarea deschisă adresată, cu puțin vreme în urmă, europarlamentarilor de către același inimos deputat, Liviu Pleșoianu, prin care îi invită să cunoască și să aprecieze, fără prejudecăți și fără partizanat, situația reală din justiția și din societatea românească, pot spune că este o inițiativă necesară și salutară, despre care va trebui să discutăm cu toată seriozitatea cuvenită.
Nu aș putea încheia aceste notații fără a menționa că insist asupra ideii că atât europarlamentarul Andi Cristea cât și deputatul Liviu Pleșoianu sunt oameni tineri, ceea ce dovedește că frumoșii și liberii juni încorporați în desantul adus la Bruxelles de către Monica Macovei și compania sa de zgomote nu pot fi considerați ca unicii purtătorii de mesaj ai tinerelor generații românești.