Interviu cu profesor doctor Andrei Firică, Clinica de Ortopedie Spitalul Colentina, membru de onoare al Academiei de Ortopedie a Franţei
Forma de tub a osului este cea mai rezistentă. Inginerii constructori, cercetătorii au rămas muţi de uimire în privinţa structurii superbe a oaselor.
Florin Condurăţeanu.- Ce se întâmplă în fracturarea oaselor?
Prof Andrei Firică.- Fracturile se petrec prin forţe de încovoiere, de torsionare, de strivire, de smulgere. Când un om cade în picioare predominante sunt forţele de îndoire. Când o femeie şi-a prins tocul în şina tramvaiului şi cade, osul se rupe din cauza forţei de torsiune. În fracturile prin accidente de muncă agresiunea asupra oaselor vine din partea forţelor de strivire. Sportivii care sunt victime ale unei fracturi adesea nu -şi încălzesc suficient muşchii şi se smulge o bucăţică de os, pe care era prins muşchiul. Bineînţeles că apar fracturi şi ca urmare a traumatismelor. Când osteoporoza a dus la pierderea de masă osoasă, la cele mai neînsemnate căzături se rupe osul, fracturi de osteoporoză. Există şi fracturi din oboseala oaselor, mai ales la cei care merg foarte mult pe jos ,în ritm accelerat. Tumorile strică arhitectura oaselor şi ele duc la ruperea oaselor. Osul este făcut să lucreze tot timpul prin încărcarea cu forţe. Nu e bine ca oasele să fie lăsate să lenevească. De aceea elementele metalice, plăcuţele, şuruburile, agrafele ce sunt implantate de ortopezi pentru consolidarea osului fracturat trebuie scoase după 1-1,5 ani, tocmai pentru a obliga osul să lucreze.
F.C.-Aţi făcut prima implantare de proteză în gleznă, o premieră în ţară. De ce este glezna aşa complicată şi nedrept neglijată după ce ai călcat strâmb, s-a umflat şi doare amarnic?
Prof.A.F.-Glezna e o articulaţie complexă, un fel de cutie de chibrituri pe care se sprijină toată greutatea corpului. Este mai solicitată ca şoldul şi genunchiul, care au suprafeţe mai mari pentru preluarea kilogramelor corpului. Glezna e compusă din trei fragmente osoase. Un plafon cu pereţi laterali, adică partea de jos a tibiei, al doilea segment ca o atelă, adică o parte a peroneului, celălalt os al gambei. Aceste oase menţin ca o menghină osul astragal, un fel de bilă care mişcă glezna. Sub astragal se găseşte osul călcâiului, calcaneul. Mai în faţă se află celelalte oase ale labei piciorului. Toate oasele gleznei sunt prinse în ligamente puternice.
F.C.-Oamenii spun că oasele sunt ca armăturile, fier betonul din pereţi, scheletul este elementul de rezistenţă...
Prof.A.F.- Alcătuirea osului este o perfectă construcţie, aptă a rezista la mănunchiul mare de tensiuni. Extremele oaselor lungi sunt construite precum bureţii, structuri osoase care includ lichid. Între extremităţi există canalul lung al osului, diafiza, supus tensiunilor de îndoire, răsucire, unor combinaţii de tensiuni. Osul este sub forma unui tub, care are în interior măduvă, vase, nervi. În grosimea acestui perete există mii de tuburi mici, fiecare tubuleţ este format din lamele ca bulbii de ceapă. Între tubuleţe există canale de legătură şi întreg ansamblul este scăldat de sânge oxigenat, iar toxinele sunt eliminate prin sângele venos. Celula osoasă are o viaţă foarte scurtă, celulele osoase se reînnoiesc cu alte celule noi şi asta se face cu nişte enzime. Osul este viu, un veritabil spectacol
Accidentarea gleznei nu trebuie neglijată. Dacă şocul n-a fost mare şi a produs leziuni doar în manşonul de ţesuturi moi din jurul articulaţiei, adică la muşchi, ligamente, capsulă şi ca atare nu s-au deplasat suprafeţele osoase este vorba de o entorsă. Când glezna se umflă, dar nu mult, apar dureri moderate și necazul se rezolvă cu o compresă cu apă rece sau cu gheaţă și se înghit câteva pastile de antiinflamatoare. Dacă durerile sunt foarte mari, greu de suportat, este o luxaţie serioasă, rupturile de ligamente, de muşchi sunt mari şi oasele se deplasează în articulaţie, nu mai calcă os pe os. Ortopedul imobilizează glezna în ghips şi eventual intervine chirurgical.