Jurnalul.ro Cultură Carte Oxford a ales cuvântul anului 2024. Ce înseamnă „brain rot”

Oxford a ales cuvântul anului 2024. Ce înseamnă „brain rot”

de Redacția Jurnalul    |   

Experții de la Oxford University Press au ales cuvânul anului 2024. Acesta este „brain rot” și a înregistrat o creștere a frecvenței de utilizare de 230%.

Potrivit lui Andrew Przybylski, profesor la Universitatea Oxford, susține că popularitatea cuvântului este „un simptom al vremurilor pe care le trăim”. 

Expreria „brain rot” a ieșit învingătoare în fața altor finaliști, printre care demure (modest), Romantasy (un gen literar care îmbină genurile fantezie și de dragoste), potrivit BBC News, citat de useit.ro.

Expresia a fost scrisă în 1854 prima oară de către Henry David Thoreau, în cartea Walden. 

Peste 37.000 de persoane au votat pentru a ajuta la alegerea câştigătorului, dintr-o listă scurtă de 6 cuvinte întocmită de Oxford University Press, editorul Oxford English Dictionary.

Premiul anual, ai cărui câştigători anteriori au inclus „rizz” şi „climate emergency”, îşi propune să reflecte stările de spirit şi tendinţele anului. Astfel, „brain rot” a fost ales cuvântul anului 2024. 

Ce înseamnă „brain rot”

„Brain Rot” este definit ca fiind „presupusa deteriorare a stării mentale sau intelectuale a unei persoane, considerată în special ca fiind rezultatul consumului excesiv de conținut online trivial sau lipsit de provocări intelectuale”.

Oxford University Press a declarat că termenul „a căpătat o nouă proeminenţă în 2024, ca un termen utilizat pentru a surprinde preocupările legate de impactul consumului excesiv de conţinut online de calitate scăzută. În special pe reţelele de socializare„.

Casper Grathwohl, preşedintele Oxford Languages, a dspus că „Brain Rot se referă la unul dintre pericolele percepute ale vieţii virtuale și la modul în care ne folosim timpul liber. Este ca un capitol următor, îndreptăţit în conversaţia culturală despre umanitate şi tehnologie. Nu este surprinzător faptul că atât de mulţi votanţi au îmbrăţişat termenul, aprobându-l ca fiind alegerea noastră din acest an”.

„De asemenea, mi se pare fascinant faptul că expresia „brain rot” a fost adoptată de generaţiile Z şi Alpha, acele comunităţi responsabile în mare măsură de utilizarea şi crearea conţinutului digital la care se referă termenul,” a continuat Grathwohl. 

Subiecte în articol: Oxford cuvantul anului brain rot
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri