Nu este primul meu drum în America și nici prima competiție sportivă majoră pe care o urmăresc, dar există ceva aparte în jurul unui Campionat Mondial. Se simte încă din aeroporturi, în hoteluri, în discuțiile de pe internet și în grupurile de suporteri. Este acea energie pe care doar fotbalul o poate genera, sentimentul că, vreme de o lună, întreaga lume vorbește aceeași limbă.
Un lucru m-a surprins însă în ultimele săptămâni: numărul mare de români care și-au cumpărat bilete și și-au făcut planuri să ajungă la Mondial. Unii locuiesc deja în Statele Unite sau în Canada, alții vin din Europa special pentru competiție. I-am întâlnit pe rețelele sociale, în grupuri de suporteri, în aeroporturi și chiar prin recomandările prietenilor. Oameni de toate vârstele, uniți de aceeași pasiune.
Și aproape fiecare conversație ajunge inevitabil la aceeași concluzie: „Ce păcat că nu s-a calificat și România!”. Un vecin român, stabilit de ani buni în Michigan, mi-a rezumat perfect sentimentul pe care-l simt în ultimele săptămâni. Când l-am întrebat dacă ar fi mers la meciurile naționalei, mi-a răspuns fără să stea pe gânduri: „Mergeam și pe aripa avionului, dar tot mă duceam!”. Am râs amândoi, dar în spatele glumei se ascundea o tristețe reală. Pentru generația care a trăit Mondialul din 1994, America nu este doar o destinație. Este locul unde România a făcut istorie, unde Hagi, Răducioiu și Ilie Dumitrescu au făcut o țară întreagă să viseze. Pentru mulți dintre românii care vor fi acum în tribune, drumul spre Statele Unite este și un drum al amintirilor.
Îmi imaginez uneori cum ar fi arătat stadioanele dacă tricolorii ar fi fost prezenți la acest turneu. Sunt convins că am fi văzut mii și mii de români în galben, albastru și roșu. Comunitățile românești din America de Nord sunt numeroase și extrem de active, iar cei veniți din Europa ar fi completat tabloul. Probabil că am fi retrăit, măcar pentru câteva ore, atmosfera magică din urmă cu trei decenii. Din păcate, de această dată vom privi competiția din postura de spectatori. Dar poate că și acesta este unul dintre motivele pentru care fotbalul rămâne atât de fascinant. Îți oferă mereu o nouă speranță. Un nou ciclu de calificări. O nouă generație. Un nou vis.
Până atunci, voi încerca să vă aduc cât mai aproape de atmosfera acestui Mondial. Din stadioane, din aeroporturi, de pe străzile orașelor gazdă și din locurile în care se adună suporterii veniți din toate colțurile lumii. Iar când voi întâlni români prin tribune, lucru de care sunt sigur, îi voi întreba același lucru: „Cum ar fi fost dacă era și România aici?”. Bănuiesc că răspunsul îl știm deja cu toții. Ar fi fost cu totul altă poveste.
Noi ne revedem săptămâna viitoare, cu sănătate, în pace și siguranță. Doamne ajută!