Jurnalul.ro Special Pacienții cu COVID, plimbați din nou între spitale

Pacienții cu COVID, plimbați din nou între spitale

de Monica Cosac    |   

Deși, începând din luna martie a acestui an, spitalele din România nu mai sunt împărțite în COVID și non-COVID, conform Ordinului MS 434/2021, pacienții cu COVID-19 aflați în stare critică au început să transferați din nou între spitale, dintr-un județ în altul sau chiar din Capitală în orașe mai mici, unde nu există personal suficient în secțiile de Anestezie și Terapie Intensivă (ATI). Asta în ciuda faptului că numărul de bolnavii internați în prezent la ATI (675) nu a ajuns nici la jumătatea vârfului înregistrat în valul 3, cu peste 1.500 pacienți critici, astfel încât să se justifice transferul între spitale. „Este debandadă!”, spune Vasile Barbu, președintele Asociaţiei Naţionale pentru Protecţia Pacienţilor (ANPP), potrivit căruia „la ora actuală, niciunul dintre spitalele din țară nu s-a conformat Ordinului 434”. Cseke Attila, ministrul interimar al Sănătăţii, a cerut reprezentanţilor direcţiilor de sănătate publică să facă verificări în spitale.

 

Tot mai mulți medici atrag atenția pe rețelele de socializare că au loc „aceleași transferuri halucinante” între spitale ale bolnavilor aflați în stare gravă sau critică, deși, conform legii, aproape toate spitalele ar trebui să aibă zone speciale pentru pacienții infectați cu coronavirus. Iar acest lucru se întâmplă și cu pacienții din Capitală. 

Vasile Barbu, președintele Asociaţiei Naţionale pentru Protecţia Pacienţilor, a participat, alături de mai mulți medici și manageri de spitale, la elaborarea ordinului de ministru potrivit căruia nu mai există spitale COVID și non-COVID, și spune că rezultatul aplicării acestui document ar fi permis spitalelor să facă față într-o măsură mult mai mare unei posibile avalanșe de pacienți COVID, dar și non-COVID. Din păcate, în afară de spitalele mono-specialitate, care au avut pacienți COVID de la începutul pandemiei, Ordinul MS 434 din martie 2021 nu a fost respectat. 

 

„Sunt manageri care habar nu aveau de existența Ordinului”

 

„La ora actuală, niciunul dintre spitalele din țară nu s-a conformat Ordinului 434/2021, unde sunt prevederi foarte clare. Sunt manageri de spitale, cu care am discutat, care habar nu aveau de existența acestui Ordin, dacă vă puteți închipui! Este vorba despre spitale importante, unul chiar din București. Managerul avea obligația să convoace Consiliul Director și Consiliul Medical, să vadă cum pot să adapteze condițiile și structura spitalelor la cerințele Ordinului. Nu au făcut acest lucru sau au făcut-o așa, în dorul lelii. Alții, chiar dacă au încercat să facă ceva, nu prea au putut, pentru că nu i-au sprijinit autoritățile locale, cele care trebuiau să facă investiții, pentru că trebuiau modificate anumite părți ale structurii funcționale a spitalului”, a declarat, pentru Jurnalul, Vasile Barbu. 

„Este debandadă!”, mai spune reprezentantul asociației de pacienți, pentru că, deși ministrul, fostul ministru al Sănătății, Ioana Mihăilă, „a atenționat de acum două luni, a trimis și o echipă de control și a găsit o serie întreagă de neconformități și urma să aplice sancțiuni”, dar s-a schimbat ministrul. „Noul ministru interimar trebuie să preia această problemă!”.

„Deși sunt protocoale și mijloace de transfer (ambulanțe, elicoptere) orice deplasare a pacientului critic presupune un risc major. S-a dovedit anul trecut că mulți pacienți care, chiar dacă nu erau intubați, și au fost transferați dintr-un spital în altul, faptul că li s-a schimbat mediul, că au circulat una-două ore pe ambulanță le-a cauzat chiar decesul. Unii nici n-au mai ajuns. De exemplu, au plecat din București către Spitalul din Pitești, către Mioveni, și o parte dintre pacienți au decedat pe drum, deși aici, la București, aparent se simțeau bine... au fost la ATI, dar nu au fost intubați”, mai spune Vasile Barbu, subliniind faptul că aceste transferuri de pacienți ar fi trebuit să fie comunicate populației de către Ministerul Sănătății. 

 

MS: crește numărul de paturi

Ministerul Sănătății a transmis, ieri, că „în perioada următoare, direcţiile de sănătate publică vor trece la creşterea numărului de paturi funcţionale în secţiile de terapie intensivă ale unităţilor sanitare, conform planurilor de rezilienţă”. „Nu vreau ca pacienţii dintr-un judeţ să fie refuzaţi şi să nu fie trataţi în alt judeţ. De asemenea, nu mă interesează cifre pe hârtie. Vreau să mergeţi să verificaţi în spitale, astfel încât tot ce raportaţi să fie real”, le-a transmis ministrul interimar Cseke Attila, reprezentanților DSP, în prima videoconferinţă.

„Ordinul spune foarte clar: după 1 la mie (n.r. – rata de infectare), spitalele din zona respectivă, din județul respectiv, trebuie să se transforme și au termen de conformare de 7 zile. Trebuie să ceară aviz de la DSP, dar trebuia să aibă totul pregătit, astfel ca această trecere să se facă rapid. Adică, sala ATI, pregătită cu tot ce trebuie – cu sistem de ventilație, prize de oxigen, ventilatoare – sălile de COVID, echipate. Ele pot fi folosite și la pacienții non-COVID, dar din momentul în care depășim 1 la mie, le igienizează rapid și le transformă imediat în zonă COVID”, spune Vasile Barbu, președinte ANPP.

L-am întrebat și pe Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, în subordinea căruia se află CNCCI (Centrul Național de Coordonare și Conducere a Intervenției), de ce pacienții COVID-19 aflați în stare gravă au început să fie transferați din București către ATI-urile unor spitale din țară, și nu în alte spitale din Capitală, în contextul în care până acum sunt încă puțini bolnavi la ATI, comparativ cu vârful valului 3 (peste 1.500), însă, până la închiderea ediției, nu ne-a dat un răspuns, invocând o „ședință la Bruxelles”. 

675 de bolnavi COVID se aflau, ieri, pe secțiile ATI, la nival național, potrivit datelor transmise de autorități. În total, numărul pacienților internați după ce s-au infectat cu coronavirus a ajuns la 5.622.

 

„Decidenții nu văd în fața ochilor decât paturi!”

Revoltați că, pe fondul exploziei de infectări, decidenții vorbesc doar despre dublarea numărului de paturi ATI, specialiștii în Anestezie/Terapie Intensivă atrag din nou atenția că marea problemă din secțiile de ATI nu sunt paturile, ci personalul specializat: medicii, asistentele medicale, infirmierele și kinetoterapeuții din secțiile ATI.

„Este o bătaie de joc la adresa pacienților și a noastră, deopotrivă. PATURILE. Paturile ventilează? Paturile cateterizează? Paturile monitorizează? Paturile recoltează analize? Paturile fac nursing? Oare ce trebuie să se mai întâmple ca să ne revenim în simțiri?”, scrie, pe Facebook, medicul ATI Laura Zarafin, subliniind că „nimeni nu a făcut absolut nimic în 17  luni pentru a crește numărul cadrelor medicale din secțiile ATI”.

„Decidenții noștri nu văd în fața ochilor decât paturi! Personalul e invizibil în ochii lor! Valul ăsta e al tinerilor! Și e mai rapid și mai agresiv! În 2 zile, pacienții ajung de la 30- 50% afectare pulmonară, la 80-90%! În tot acest timp, nimeni nu mai respectă nimic! Refuzul vaccinării a devenit un deziderat național, într-o țară în care mass media promovează așa-zișii specialiști în toate cele, medici sau nu, preoți și alții, bulversând o populație oricum avidă după teorii ale conspirației și înspăimântată de solzi, cancer, 5 G-uri și alte teorii SF!”, spune un alt specialist ATI, dr. Tatiana Grecu, de la Spitalul Județean de Urgență Târgu Jiu.

 

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri