Doar în acest an, peste 100 de persoane au fost ucise în urma unor crime violente în comunitățile arabe, de aproape trei ori mai multe decât în aceeași perioadă a anului trecut, dezvăluie „Abraham Initiatives”, un grup care promovează coexistența dintre evrei și arabi.
De asemenea, rata sângeroasă este de peste trei ori mai mare decât cea a crimelor comise în sectorul majoritar evreiesc, arată cifrele oficiale, în ciuda faptului că arabii reprezintă doar o cincime din populația de 9,7 milioane de locuitori ai țării.
Autoritățile spun că fac tot ce pot. Activiștii pentru drepturile omului văd, însă, o legătură directă între cifrele în creștere și guvernul premierului Benjamin Netanyahu. Coaliția, care include facțiuni ultranaționaliste cu tentă antiarabă, și-a preluat prerogativele la sfârșitul lunii decembrie.
Lupul paznic la oi
Șef al unuia dintre aceste partide, Ben-Gvir, din „Puterea Evreiască”, a făcut în trecut o serie de remarci rasiste și, înainte de a intra în politică, a fost condamnat pentru incitare la violență și sprijin acordat unui grup terorist evreu. În calitate de ministru al Securității Naționale, el supraveghează acum forțele de poliție ale țării.
„Oare cineva ocupat să facă remarci rasiste împotriva arabilor îi va proteja pe aceștia?”, se întreabă Thabet Abu Rass, codirector al „Abraham Initiatives”. „Noi suntem cetățeni ai acestei țări. Merităm să ne simțim în siguranță ca oricine altcineva în această țară. Iar asta este responsabilitatea lui.”, a mai precizat liderul activiștilor, citat de AP.
Minoritatea palestiniană din Israel, care reprezintă 20% din populația țării, a fost zguduită în ultimii ani de crime violente, provocate de bande criminale și dispute familiale.
Activiștii spun că autoritățile israeliene au ignorat de-a lungul timpului crimele mortale în rândul arabilor, făcând prea puțin pentru a descuraja violența sau pentru a-i trage la răspundere pe criminali.
Ei afirmă că acest sentiment s-a adâncit sub actualul guvern. Din cele aproximativ 100 de persoane ucise în acest an, poliția a adus acuzații în doar puțin peste 10 cazuri, precizează Abu Rass.
La începutul acestei luni, cinci persoane au fost ucise, atunci când un bărbat înarmat a deschis focul într-o spălătorie auto din apropierea orașului biblic Nazaret. Nu se știe dacă atacatorul a fost prins. În aprilie, garda de corp a primarului unui oraș arab a fost împușcată și ucisă în fața casei demnitarului.
Nici femeile și copiii nu au fost cruțați, între care o tânără de 18 ani, ucisă recent. Aceasta ar fi primit amenințări din cauza orientării sale sexuale. Doi frați mai mici și mama lor ar fi fost uciși de tatăl lor, în luna mai.
Împușcăturile sunt atât de frecvente în unele locuri încât locuitorii se tem să iasă din casele lor, nu numai pentru a evita să fie răniți, ci și pentru a se asigura că nu devin accidental martori la o crimă și cad în vizorul ucigașilor.
Criticii lui Ben-Gvir susțin că, sub conducerea lui, poliția se află în dezordine, confruntându-se cu o criză de încredere în rândurile sale, certuri între ministru și șeful poliției, precum și cu o serie de plecări ale ofițerilor de rang înalt, inclusiv cea a șefului unității care luptă împotriva criminalității în rândul populației arabe.
De cealaltă parte, Ben-Gvir spune că se confruntă cu o lipsă de personal, amplificată de protestele săptămânale în masă împotriva unui plan guvernamental de revizuire a sistemului judiciar, care trebuie supravegheate, la rândul lor.
El a exercitat presiuni pentru înființarea unei noi „gărzi naționale”, despre care spune că va spori eficiența poliției comunitare. Numeroși analiști susțin, însă, că garda, care ar raporta direct lui Ben-Gvir, ar echivala cu o miliție personală a ministrului.
Netanyahu spune că guvernele sale au alocat de-a lungul anilor resurse pentru combaterea criminalității. Acum, el s-a întâlnit cu liderii arabi și s-a angajat să ia măsuri drastice, a înființat un comitet pentru a încerca să abordeze infracțiunile și chiar a promis să apeleze la agenția de securitate internă Shin Bet.
Deocamdată, însă, nimeni nu pare să se încreadă în cuvintele liderului de la Ierusalim.