După ce s-a dat liber la restaurante, clienții nu rup ușile, așa cum anticipau reporterii frenetici și breaking news-urile. Relaxarea aduce doar un interes temperat pentru a testa locurile pe care le credeam interzise pentru vecie. Care să fie cauza „moleșirii”? Sociologul național nu ne-a explicat încă fenomenul pe care l-am „pipăit” cu ochiul liber în aceste zile, observațiile noastre de bețivi amatori nefiind confirmate și de o cercetare făcută după toate regulile științei de sondare a sufletului.
Prima observație empirică ar fi legată de diferența dintre „suferința” românului ținut la poarta cârciumii, prezentată zilnic de televiziuni ca o mare frustrare, și dimensiunea ei reală. Dacă era să ne luăm după frecvența reportajelor care pledau pentru deschiderea HoReCa, am fi crezut că în jurul teraselor cu program redus s-ar fi format o gaură neagră unde dispărea energia populației lovite de COVID și se ducea PIB-ul în hăuri. Este foarte clar și adevărat mesajul patronatelor din domeniu, că sectorul a fost cel mai afectat de restricții și nu a primit decât compensații palide, dar vedem că în statistica oficială ponderea industriei ospitalității nu sare la două cifre, ceea ce arată resursa de fiscalizare neexplorată de haiducia ANAF. Sub ochii poliției locale și ai inspectorilor fără număr funcționează, distorsionând concurența, o rețea underground de locante unde clienții au colcăit și în acest răstimp de restriște sanitară.
A doua observație este legată de schimbările pe care le-a adus pandemia în obiceiurile de consum. Dacă s-au dezvoltat exploziv comenzile la domiciliu, este mai greu să se renunțe la comoditatea pe care o prezintă „restaurantul” din casa proprie, unde poți face chef în papuci. Lucrul la domiciliu a produs, de asemenea, mutații în relația cu prietenii, cu colegii de serviciu, ceea ce diminuează frecvența deplasărilor „în oraș”, și, implicit, cererea pentru restaurante.
În fine, a treia observație este că revenirea la vremurile normale – numită reziliență în noul limbaj de lemn – nu se face prin decret. Voioșia, pofta de viață, dorința de călătorii sunt stimulate de o atmosferă propice, nu apar și nu se declanșează la comandă. Optimismul unor prognoze de relansare economică este rapid scufundat de planurile de reducere a salariilor, de ceața unei noi legi a pensiilor și de valul 4 al virusului mutant. Așa încât zâmbetul cu mască va schimba nu doar meniul la cârciumi, ci și orarul oamenilor, lăsând riduri mai adânci, greu de acoperit de chirurgia plastică.