Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Pandemia va reduce spre zero creșterea economică a României

Pandemia va reduce spre zero creșterea economică a României

de Dan Straut    |   

Economia României nu va scădea din cauza pandemiei, dar creșterea va fi de doar 0,3% în acest an, arată Banca Mondială într-o revizuire a prognozelor publicată ieri, după ce în prognoza anterioară (anunțată în ianuarie) estimase o creștere de 3,8%. Iar deficitul bugetar, estimat anterior la 3,6% din Produsul Intern Brut (PIB), va urca la 5,5% „având în vedere măsurile necesare pentru a răspunde la criza COVID-19”, anticipează instituția financiară.

„Impactul negativ al pandemiei de COVID-19 asupra economiei este aşteptat să fie substanţial, cel puţin în prima jumătate a anului. Creşterea economică este aşteptată să încetinească la 0,3% în 2020, de la un nivel estimat de 3,8% înaintea crizei. Cu toate acestea, riscul unei recesiuni în 2020 este substanţial şi în creştere, deoarece COVID-19 duce la oprirea unor largi segmente din economia europeană şi la perturbarea lanţurilor globale de aprovizionare. Creşterea este nevoie să fie ajutată în mod substanţial de stimulente fiscale coordonate la nivel naţional şi UE”, arată Banca Mondială.

 În ceea ce privește deficitul bugetar, economiștii instituției se așteaptă ca acesta să urmeze „o traiectorie de ajustare de cel puţin 0,5% din PIB pe an, în conformitate cu procedura de deficit excesiv”.

Pe termen scurt, principala provocare este ţinerea sub control a crizei COVID-19 şi limitarea consecinţelor sale sanitare şi economice. „O criză mai lungă şi mai gravă decât se anticipează ar putea afecta perspectivele de creştere şi ar provoca pagube semnificative companiilor şi locurilor de muncă, crescând şomajul şi sărăcia”, susţine Banca Mondială.

Pe termen mediu, „accentul politicii fiscale ar trebui să se îndrepte spre mobilizarea investiţiilor, în principal din partea fondurilor UE, pentru a sprijini convergenţa sustenabilă şi incluziunea socială. Reformele ar trebui să ţintească spre îmbunătăţirea eficienţei administraţiei publice, a eficienţei companiilor de stat şi a predictibilităţii cadrului de reglementare, precum şi spre îmbunătăţirea capitalului uman”, apreciază economiștii.

 

Bulgaria, cea mai năpăstuită

 

Cuvântul de origine slavă „năpastă” („cădere”) s-ar putea potrivi cel mai bine Bulgariei, țara pentru care Banca Mondială a prognozat cea mai mare scădere economică din regiune: -3,7%. Pentru țările balcanice, media evoluțiilor prognozate arată o scădere de 0,1%, iar pentru Polonia - o creștere de 0,4%.

 

În funcție de prognozele pe 2020, Grupul Băncii Mondiale va distribui un sprijin financiar totalizând 160 de miliarde de dolari pentru relansarea economiilor lumii.

 

 

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri