Jurnalul.ro Ştiri Externe Papa Francisc a făcut o donaţie în beneficiul programelor umanitare din R. D. Congo

Papa Francisc a făcut o donaţie în beneficiul programelor umanitare din R. D. Congo

Papa Francisc a făcut o donaţie ce va fi utilizată pentru a finanţa acţiunile umanitare desfăşurate în Republica Democratică Congo, măcinată în prezent de conflicte, a informat vineri Vaticanul, citat de DPA.


"Suveranul pontif a decis să trimită o contribuţie concretă", se indică într-o declaraţie oficială făcută de Vatican, care nu precizează şi suma oferită - care va proveni din fondul caritabil personal al papei.

Ajutorul financiar va fi trimis celor mai afectate dioceze din regiunea centrală Kasai, unde peste 3.400 de persoane şi-au pierdut viaţa, a indicat Vaticanul.

La începutul acestei luni, Comitetul Internaţional al Crucii Roşii (ICRC) a precizat că cel puţin 7 milioane de oameni au nevoie urgentă de ajutor din cauza violenţelor şi a confruntărilor armate din Congo.

Violenţele predomină în zonele în care acţionează grupările rebele. Acestea sunt prezente în Kasai, dar şi în provinciile estice Kivu de Nord şi Kivu de Sud şi în provincia centrală Tanganyika.

Potrivit ICRC, aproape 1 milion de persoane au fost nevoite să îşi părăsească locuinţele în această ţară din centrul Africii în 2016 - cea mai mare cifră înregistrată pe plan mondial în anul respectiv - depăşind numărul persoanelor dislocate din Siria şi din Irak.AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri