Jurnalul.ro Ştiri Externe Papa Francisc se simte bine după cea de-a doua noapte petrecută în spital

Papa Francisc se simte bine după cea de-a doua noapte petrecută în spital

de Redacția Jurnalul    |   

Papa Francisc se simte bine după cea de-a doua noapte petrecută în spital în urma intervenţiei chirurgicale la care a fost supus miercuri din cauza unei hernii abdominale, provocată de o operaţie din 2021, a anunţat vineri Vaticanul, potrivit DPA.

Liderul Bisericii Catolice a suferit o intervenţie chirurgicală sub anestezie generală la Spitalul Gemelli din Roma. Aceasta "a durat trei ore şi s-a desfăşurat fără complicaţii", a indicat Vaticanul într-un comunicat emis miercuri seară.

Intervenţia chirurgicală a constat într-o laparotomie (incizie în abdomen) şi plasarea unei proteze, din cauza unei hernii abdominale.

Joi, la o zi după operaţie, purtătorul de cuvânt al Vaticanului, Matteo Bruni, a relatat că starea generală de sănătate a suveranului pontif în vârstă de 86 de ani era bună. Semnele sale vitale erau stabile şi i se administra hrană lichidă.

Papa Francisc şi-a exprimat recunoştinţa pentru numeroasele urări şi rugăciuni transmise pentru recuperarea sa. De asemenea, pontiful a vorbit la telefon cu o femeie al cărei fiu, Miguel Angel, a fost botezat de către papă la sfârşitul lunii martie în timpul unei internări la spitalul din nord-vestul Romei. 

Subiecte în articol: papa francisc spital
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri