La sfârşitul anului trecut, restanţele la plată ale societăţilor unde statul sau administraţiile publice centrale şi locale erau unici acţionari sau majoritari contabilizau plăţi restante care depăşeau trei miliarde de euro. O sumă care reprezintă 1,85% din Produsul Intern Brut pe 2016 şi cu mult peste ce au primit unele ministere prin Legea bugetului de stat.
Statul român este, dintotdeauna, într-o veşnică pană de bani. Nu are niciodată fondurile necesare pentru a asigura finanţarea, cel puţin la un nivel accep-tabil, a sistemului medical şi a celui de învăţământ, doi piloni de bază ai viitorului oricărei naţii. Condamnă la moarte clinică cercetarea românească şi apelează la chetă naţională pentru a putea cumpăra o operă a lui Constantin Brâncuşi. Cu toate acestea, continuă să închidă ochii la dezastrul care se petrece chiar în curtea sa, adică la cei 1.562 de operatori pe care el sau administraţiile publice îi controlează.
Statul falimentează statul
Conform Ministerului Finanţelor, la sfârşitul anului trecut aceste societăţi şi regii raportaseră un profit brut de 6,21 miliarde lei la o cifră de afaceri de 88,12 miliarde lei, dar aceasta în condiţiile în care înregistrau plăţi restante de aproape 13,8 miliarde de lei. Dintre acestea, 3,89 miliarde de lei erau plăţi restante către bugetul general consolidat al statului, iar restul către alţi furnizori. Vorbind la modul general, putem spune că zona business-ului controlat de stat şi administraţiile publice este falimentară, iar comportamentul financiar al acestor operatori economice distorsionează mediul de afaceri.
Zbirii ANAF-ului închid ochii
În timp ce angajații Fiscului fac demonstrații de forță cu floră-resele şi cu frizerii, sub nasul lor statul s-a transformat în cel mai mare datornic. Restan-țele la plată de 13,8 miliarde de lei reprezintă o sumă care depă-şeşte bugetul multor ministere. De exemplu, Ministerul Trans-porturilor a primit în acest an de la buget aproape 11,9 miliarde de lei (1,59% din PIB), bugetul Justiției şi cel al Cercetării sunt de circa trei miliarde de lei (0,4% din PIB), iar alocațiile bugetare destinate Ministerului de Interne sunt de aproape 11 miliarde de lei (1,46% din PIB). Cu toate acestea, ANAF continuă să ocolească sectorul economiei de stat, iar directorii acestor societăți şi regii, puşi în funcție de cele mai multe ori pe criterii care ţin mai degrabă de afilierea politică decât de competenţa profesională, nu au niciun motiv să-şi facă deocamdată griji. Știu că marile companii şi regii de stat vor fi iertate sau păsuite la nesfârşit de plata datoriilor pentru că statul nu se poate dispensa de prestația lor.
Ţinte ratate de ani de zile
Deşi le cere cetăţenilor şi firmelor private să-şi plătească la timp datoriile către stat, statul este primul care ne dă un exemplu negativ. Ritmul de recu-perare a creanţelor în sectorul companiilor de stat este foarte lent, iar guvernele ratează, de ani de zile, ţintele asumate la acest capitol. Acest comportament reprezintă un pericol direct la adresa sustenabilităţii fiscal-bu-getare, mai ales în acest an când au fost operate o serie de reduceri de taxe şi impozite, iar sistemul bugetar exercită o presiune, tot mai mare, pentru majorări salariale. În lipsa restructurării şi eficientizării acestor unităţi, „Guvernul ar putea fi nevoit să intervină cu resurse publice, ceea ce poate conduce la o deteriorare a situației finanțelor publice, respectiv prin creşterea deficitului bugetar”. Este un avertisment pe care reprezentanţii Consiliului Fiscal l-au lansat de mai multe ori, dar el nu a fost luat în seamă.
Greu de ucis, dar în varianta nouă, pur românească
Fostul ministru al Finanţelor, Eugen Teodorovici, a încercat la un moment dat să rezolve problema acestor arierate. El făcuse un proiect de act normativ prin care companiile de stat cu mari datorii ar fi urmat să primească un ajutor de stat pentru restructurare, cu acordul Comisiei Europene, urmând să fie obligate să-şi plătească şi datoriile. În caz contrar, statul ar fi urmat să le închidă. Faptul că aceste unităţi nu-şi plătesc datoriile, în timp ce alţii sunt obligaţii să şi le plătească sub ameninţarea unor sancţiuni foarte dure aplicate de ANAF, este o discriminare şi o formă mascată de acordare a unui ajutor de stat. Comportamentul statului vizavi de aceste companii a intrat şi în atenţia Comisiei Europene, aceasta având în derulare mai multe investigaţii.
Calculele politice ale Guvernului de atunci au învins însă rațiunile economice şi proiectul a picat. Vorbim totuşi de un sector unde lucrează peste 370.000 de angajați, iar miza electorală este evidentă.