Jurnalul.ro Ştiri Justitie Parchetul European efectuează percheziții la Inspectoratul General al Aviației

Parchetul European efectuează percheziții la Inspectoratul General al Aviației

de Redacția Jurnalul    |   

Parchetul European, în colaborare cu Direcția Generală Anticorupție (DGA) și Institutul Național de Criminalistică, efectuează percheziții, marți dimineața, la Inspectoratul General al Aviației din Ministerul de Interne, au declarat pentru Antena 3 CNN surse judiciare.

Potrivit surselor Antena 3 CNN, perchezițiile efectuate la Inspectoratul General de Aviație vizează mai multe achiziții pe fonduri europene din PNRR.

Parchetul European a confirmat aceste percheziții fără să specifice ce anume caută procurorii.

”Confirmăm că în această dimineaţă Parchetul European, Biroul Bucureşti, împreună cu Direcţia Generală Anticorupţie şi Institutul Naţional de Criminalistică a efectuat percheziţii în cadrul unei investigaţii externe privind achiziţiile publice finanţate prin Facilităţii pentru redresare şi rezilienţă (RRF)”, a transmis, marţi, Parchetul European.

Inspectoratul General de Aviaţie (I.G.Av.) este unitatea centrală de aviaţie a Ministerului Afacerilor Interne, care se află în coordonarea secretarului de stat şef al Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, şi este condus de generalul de flotilă aeriană Cătălin Paul Dache, fiind o structură militară independentă, cu personalitate juridică şi competenţă teritorială generală, care asigură suportul aerian pentru executarea tuturor atribuţiilor specifice ce revin structurilor ministerului.

Amintim că în luna iunie procurorii DNA au început urmărirea penală a mai multor șefi din Inspectoratul General de Aviație (AGAV) al Ministerului de Interne.

Aceștia sunt acuzați că au plătit reparații neexecutate, cu un prejudiciu de 23 de milioane de lei, potrivit unui comunicat al instituției.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri