Jurnalul.ro Ştiri Externe Parlamentarii europeni promit să respingă orice acord de Brexit fără o clauză tip ''backstop''

Parlamentarii europeni promit să respingă orice acord de Brexit fără o clauză tip ''backstop''

Parlamentarii europeni au aprobat miercuri, cu o majoritate covârşitoare, o rezoluţie care exclude orice acord de Brexit care nu include nicio formă de "backstop", informează dpa şi AFP.

Rezoluţia a fost votată cu 544 de voturi pentru, 126 împotrivă şi 38 de abţineri. În textul de lege, eurodeputaţii susţin că ar accepta propunerea originală, respinsă de Londra, a unei "plase de siguranţă" sau "backstop" care să afecteze numai Irlanda de Nord.

Ei au mai precizat că sunt deschişi pentru discutarea unor alternative credibile la actualele clauze de protecţie.

Eurodeputaţii "subliniază totuşi că nu vor consimţi la un acord de retragere fără un backstop", a precizat PE într-un comunicat.

În acelaşi timp, deputaţii europeni au cerut "motive şi un obiectiv valabile" pentru a accepta o eventuală amânare a Brexitului, prevăzut pentru moment la 31 octombrie.

Parlamentul de la Londra a adoptat o lege la începutul lui septembrie prin care obligă guvernul britanic să solicite o nouă amânare a Brexitului pentru a evita un divorţ brutal fără acord, ceea ce pentru moment prim-ministrul Boris Johnson refuză să facă.

PE nu doreşte însă să sprijine această nouă amânare "decât dacă există motive şi un obiectiv valabile (evitarea unei ieşiri fără acord, organizarea de alegeri generale sau a unui referendum, revocarea articolului 50 sau aprobarea unui acord de retragere)".

Textul votat în aplauzele hemiciclului şi asupra căruia au ajuns la un compromis principalele grupuri politice, cu excepţia extremei drepte, reafirmă voinţa legislativului comunitar de a face totul pentru a evita o ieşire fără acord şi consideră acordul deja negociat cu precedentul guvern britanic "corect şi echilibrat".

"Dacă Regatul Unit s-ar retrage din UE fără acord, asta ar ţine în întregime de responsabilitatea guvernului britanic", acuză Parlamentul European.

Orice nou acord de Brexit la care ar ajunge Londra şi Bruxellesul ar trebui să fie aprobat de PE pentru a putea intra în vigoare.

AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri