Jurnalul.ro Ştiri Educatie Parteneriat strategic pentru Ingineria Aerospaţială Românescă

Parteneriat strategic pentru Ingineria Aerospaţială Românescă

Universitatea Politehnica Bucureşti şi prestigioasa companie olandeză, Fokker Aerostructures, prin filiala sa din România, Fokker Engineering, vor semna, vineri, 3 Martie 2017 un parteneriat strategic ce vizează în special lărgirea ariei de cunoştinţe şi aprofundarea acestora în domeniul ingineriei aerospaţiale, Facultatea de Inginerie Aerospaţială a UPB fiind principalul beneficiar. Această colaborare se va realiza prin implicarea directă a Camerei de Comerţ România-Olanda care îşi propune şi alte parteneriate durabile cu UPB, aducând la masa tratativelor, cu această ocazie, alte două prestigioase companii.

Parteneriatul dintre Universitatea Politehnica Bucureşti şi Fokker Engineering România se va derula pe o perioadă de 10 săptămâni, începând chiar de la data semnării şi va consta într-un pachet complet de module speciale de pregătire în domeniul ingineriei aeronautice. În cadrul acestu program susţinut de către reputaţi profesori şi specialişti ai Fokker Aerostructures vor fi instruiţi într-o primă etapă 50 de studenţi din anii terminali ai Facultăţii de Inginerie Aerospaţială din cadrul Universităţii Politehnica Bucureşti din care, în urma unei selecţii, numărul acestora se va reduce la jumătate. La finalul acestui stagiu de pregătire, cei 25 de studenţi vor primi un atestat de absolvire ce le va permite în viitor să se angajeze în orice companie de profil din lume, compania olandeză fiind recunoscută ca lider pe întreg mapamondul.

“Facultatea de Inginerie Aerospațială a Universității Politehnica din București a dat aviației și astronauticii mondiale 45 de promoții de ingineri care și-au demonstrat buna pregătire pe toate meridianele. Când o companie atât de prestigioasă ca Fokker din Olanda a ales România în 2005 pentru a-și deschide o subsidiară pentru proiectarea de avioane și elicoptere, a fost implicit și o recunoaștere a calității absolvenților noștri. Tradiția însă, oricât de onorantă, nu este suficientă în ziua de azi. Scopul nostru este convergența studiilor teoretice de inginerie cu practica inginerească la nivel internațional. Dorim să acoperim un gol între teorie și practică și totodată să deschidem facultatea pe plan internațional. Deschiderea ne pune în competiție cu facultățile similare din țări avansate și știu că acest lucru ne avantajează, pentru că învățământul superior tehnic din România este valoros” declară prof. dr.ing. Octavian Thor Pleter, decanul Facultăţii de Inginerie Aerospatială. Potrivit acestuia “ accentul pe practica inginerească și dorința de deschidere internațională ne-au adus la ideea de Fokker Academy, cu laboratorul Fokker în facultate, cu practica studenților la Fokker. Cred că viitorii noștri absolvenți sunt adevărații beneficiari ai acestui parteneriat”.

La rândul său Sebastiaan van Hese, preşedinte al Camerei de Comerţ România-Olanda şi director general al Fokker Engineering România precizează că “Fokker poate contribui la dezvoltarea educațională a viitoarei generații de ingineri din România printr-un transfer de cunoștințe practice, prin construirea unui pod între industria aerospațială și universitate. De peste 10 ani, absolvenții Facultății de Inginerie Aerospațială au fost angajaţi structural prin Fokker și au contribuit în mod direct la dezvoltarea unor platforme majore de aeronave. Compania Fokker se mândreşte că poate continua această cooperare prin introducerea unui parteneriat formal cu Universitatea Politehnica din București, prin completarea curriculei Facultății de Inginerie Aerospațială cu cursuri practice, prin care intenționează să lărgească cunoștințele absolvenților ceea ce va contribui la o viitoare angajare de succes. Reprezentanţii Fokker sunt încrezători că acest parteneriat este doar începutul unei cooperări ce va determina o consolidare a industriei aerospațiale româneşti, cu ajutorul tehnologiei olandeze”.

De altfel, la acest eveniment, organizat de către Camera de Comerţ România-Olanda vor participa şi reprezentanţii altor două mari companii renumite pe plan mondial, ORTEC şi Philips care şi-au propus să dezvolte în viitorul apropiat parteneriate cu Facultatea de Automatică, respectiv Facultatea de Electronică, ce fac parte din cadrul Universităţii Politehnica Bucureşti.

Totodată, la acest amplu eveniment vor participa în calitate de invitaţi speciali Excelenţa Sa H.E. Stella Ronner-Grubačić (Ambasadorul Regatului Țărilor de Jos în România și Moldova) și Rienk Timmerman (şeful departamentului de Inginerie Fokker Aerostructures Olanda). De asemenea, vor fi prezenţi Rectorul Universităţii Politehnica Bucureşti, Mihnea Costoiu , preşedintele Camerei de Comerţ România-Olanda şi director general al Fokker Engineering România(NRCC), Sebastiaan van Hese,  Maurits Dohmen (Director Executiv NRCC),  prof. dr. ing. Sterian Dănăilă (director al "Elie Carafoli" Departamentul de Științe Aerospace - responsabil cu Acordul de parteneriat Fokker România), prof. dr. ing. Octavian Thor Pleter (decan al Facultății de Inginerie Aerospatiala), conf. dr. ing. Marius Stoia-Djeska (pro-decan al Facultății de Inginerie Aerospatială), precum şi alţi reprezentanţi ai celor două instituţii, dar şi ai companiilor Fokker, Ortec şi Philips.         

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri