Noua conducere de „dreapta” a Primăriei Capitalei și a Consiliului General al Municipiului București, instalată în urma alegerilor locale din toamna anului trecut, dovedește că una spunea în campanie și exact pe dos a făcut după ce s-a văzut instalată în funcții. Este de notorietate promisiunea cu „apa caldă” și cu „dușul fierbinte” pe care bucureștenii puteau să îl facă, dacă fostul primar social-democrat Gabriela Firea n-ar mai prinde un al doilea mandat. Nu l-a prins, însă apa caldă a întârziat să țâșnească din țevile și robinetele bucureștenilor. Însă, una dintre temele predilecte ale USR-PLUS, dar și ale lui Nicușor Dan, nu doar din campania electorală aferentă alegerilor locale de anul trecut, ci din ultimii cel puțin trei ani, a fost aceea a desființării companiilor municipale pe care fosta administrație le-a creat. Atât de înfiorătoare sunt aceste companii, în viziunea noii administrații, susținută politic de USR-PLUS, în special, încât, în ultimele zile ale anului trecut și în primele zile ale anului curent, în cadrul fiecăreia dintre aceste companii municipale partidele lui Dacian Cioloș și Dan Barna au impus reprezentanți proprii, în Adunarea Generală a Acționarilor, numiți prin hotărâri ale Consiliului General.
Totul s-a petrecut în cadrul ședințelor Consiliului General al Municipiului București din 21 decembrie și 28 decembrie 2020, când PNL și USR-PLUS au „uns” oameni apropiați în adunările generale ale companiilor municipale pe care, teoretic, doresc să le desființeze. Mandatul acestor reprezentanți, conform hotărârilor de consiliu invocate, este acela de revocare sau de numire a conducerii companiilor sau a componenței consiliilor de administrație. Iar numirile în CA-uri sunt de-a dreptul uluitoare. USR-PLUS și-a desemnat nu mai puțin de 63 de reprezentanți, foști candidați la diferite funcții în administrația publică locală sau centrală, unii dintre ei reușind să prindă anul trecut posturi de consilieri locali, membri importanți de partid, trezorieri sau care ocupă diferite poziții în comisiile de arbitraj și de integritate ale formațiunilor conduse de Dacian Cioloș și Dan Barna.
De la AGA, la CA
„Jurnalul” a luat la mână toate aceste numiri. Astfel, aflăm că, spre exemplu, Compania Municipală Dezvoltare Durabilă București SA are, începând cu 21 decembrie 2020, drept reprezentanți din partea Consiliului General al Municipiului București, în baza raportului primarului Nicușor Dan, pe Constantin Hazarian (membru PNL, Filiala Sector 2) și pe Dan Milea (de la USR, vicepreședinte al Asociației Salvați Cartierele Dămăroaia și Bucureștii Noi). USR-PLUS a reușit să-și plaseze în Consiliul de Administrație patru reprezentanți: Sorin Enache, Veronica Ungureanu, Liliana Chivu (membru al USR Sectorul 3) și pe Radu Niculescu. Constantin Hazarian a fost desemnat și în AGA a Companiei Municipale Consolidări București SA, alături de Iulia Roxana Cantea, membră a USR Sectorul 3. Sub această reprezentare, în Consiliul de Administrație al companiei respective, USR-PLUS și-a plasat patru membri. Este vorba despre Bogdan Alexandru Mihnea Chivu, un candidat USR-PLUS la Consiliul Local al Sectorului 3, pe avocatul doljean Cristinel Laurențiu Preda, membru în USR Sectorul 1, pe George Șinca, membru în USR Sectorul 1, dar și pe Cristiana Verona Croitoru, om de afaceri și fost colaborator la Comisia Europeană. Mai departe, CGMB și-a numit în AGA a Companiei Municipale Străzi, Poduri și Pasaje București SA pe Marian Cătălin Militaru și pe Manuela Mureșan. Aceasta din urmă este de la USR-PLUS, de profesie psiholog, fără nicio pregătire în domeniul de activitate al companiei. Cei doi au aprobat numirea în Consiliul de Administrație a trei reprezentanți ai USR-PLUS. Este vorba despre Gabriel Badea, Paul Nuțu și Stelian Gaftonie. Acesta din urmă a candidat, în 2017, la un concurs pentru ocuparea unui post de consilier superior în cadrul Direcției de Investiții a Ministerului Transporturilor, însă a picat examenul.
Numiri pe bandă rulantă
Membrii AGA ai Companiei Municipale Parking București SA sunt Diana Marcovici și Andrei Daniel Rigu – membru în Comisia de Arbitraj și Integritate a USR. Sub această echipă, în cadrul Consiliului de Administrație au fost plasați, din partea USR-PLUS, doi membri. Primul este Cătălina Teodora Sofron, care a candidat, în 2019, pe listele Alianței USR-PLUS la alegerile europarlamentare, și Stelian Bogdan Ene, candidat USR-PLUS la Consiliul General al Municipiului București, consilier local la Sectorul 3 și membru în Biroul Municipal București al PLUS. De asemenea, în Adunarea Generală a Acționarilor a Companiei Municipale Managementul Traficului București SA, Consiliul General i-a desemnat drept reprezentanți pe Adrian Flavius Moraru, de la PNL, dar și pe Gabriel Rău. Acesta din urmă este președintele USR Sector 3. Iar, ulterior, în Consiliul de Administrație al Companiei, din partea USR-PLUS, au fost numiți, ca membri, Mihai Pogorevici, Valentin Iulian Ciobanu (inginer la RAR și candidat din partea PLUS la Consiliul General) și un anume Sorin Sîrbu, fost angajat în Ministerul Transporturilor. Un alt exemplu elocvent se petrece la Compania Municipală Turistică București SA, unde partidele lui Dacian Cioloș și Dan Barna au reușit să-și bage în Consiliul de Administrație trei oameni. Este vorba despre Oana Iacob, care este patroana agenției de turism Liberty Int SEE și candidată, anul trecut, la Consiliul General al Municipiului București. Al doilea se numește Luiza Olteanu, trezorierul PLUS Sector 3, iar al treilea este Marius Surdu, membru al Comisiei Naționale de Arbitraj și Integritate PLUS.
Nicușor Dan se jură că merge mai departe cu închiderea acestor societăți
Într-o postare de la începutul acestui an, pe contul său de socializare. primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, susținea în continuare că aceste companii municipale se vor desființa. „Am promis și vom desființa companiile municipale înființate de Gabriela Firea, care au dus la o risipă incredibilă de bani publici. Procesul de desființare are mai multe etape, preciza acesta. Surprinzător, edilul vorbea exact despre numirile făcute de Consiliul General în companiile municipale. „Am schimbat componența adunărilor generale ale companiilor. La începutul anului, noile adunări generale vor numi noile consilii de administrație, iar noile consilii de administrație, noii manageri. Consiliul General a numit, de asemenea, o comisie specială pentru desființarea companiilor. Am început să întrerupem contractele de servicii prestate de companii către primărie și să le înlocuim cu contracte prin achiziții publice, astfel încât serviciile să nu fie afectate. Pentru companiile care au delegat serviciul public (de exemplu, compania de dezinsecție) procesul de trecere de la companie la operatori privați va fi însoțit de o hotărâre a Consiliului General de încetare a delegării”, sublinia acesta. Nicușor Dan spunea că cele mai multe dintre companii nu vor mai avea activitate și vor fi lichidate, urmând ca activele, dar și o parte din angajați să ajungă în administrațiile publice. „Rămase fără contractele cu primăria, majoritatea companiilor va rămâne fără activitate și acestea vor fi lichidate, municipalitatea preluând activele. Există câteva nuclee care funcționează profitabil, independent de contractele cu primăria ( d e exemplu, echipa care face proiecte pentru autorizarea ISU), acestea vor fi menținute ca atare”.
Lista useristo-plusistă din „companiile lui Firea”
În ciuda acestor avertismente și angajamente ferme ale primarului general, seria numirii oamenilor USR-PLUS în companiile municipale a continuat fără nicio restricție. În afară de exemplele pe care le-am arătat anterior, nicio companie nu a fost „sărită” de la astfel de numiri. Iată cine sunt oamenii partidelor care au militat, în ultimii trei ani, pentru desființarea „companiilor lui Firea”, numiți în aceste entități:
● Compania Municipală Energetica Servicii București SA - Andrei Ianache, Șerban Drăghicescu și Marius Valutanu;
● Compania Municipală Imobiliară București SA - Adriana Brumaru, Alex Mazilu și Cătălin Volintiru;
● Compania Municipală Întreținerea Arborilor și Spațiului Verde București SA - Ștefan Neagu, Cornelia Oprea, Dragoș Radu și Silviu Matei
● Compania Municipală Parcuri și Grădini București SA - Alex Bălan, Alexandru Ghiur, Diana Culescu și Cătălin Marinescu;
● Compania Municipală Agrement București SA - Bogdan Iordache, Alina Drăghiciu, Răzvan Pârnac și Corina Bega;
● Compania Municipală Eco Igienizare București SA - Roxana Dumitrescu, Răzvan Bezdedeanu, Dănuț Stanciu și Alina Matei
● Compania Municipală Cimitire București SA - Cristian Laslo, Laurențiu Rusescu, Alexandru Oprița și Constantin Arcu;
● Compania Municipală Pază și Securitate București SA - Radu George Petrescu, Laurențiu Drăgușin, Marian Teișanu și Ioan Negoiță;
● Compania Municipală Medicală București SA - Elena Horhoianu, Dan Dumitrescu, Marius Irimia și Sorin Vlad;
● Compania Municipală Tehnologia Informației București SA - Bogdan Sfîrlogea, George Ioniță, Dragoș Dabija și Valentin Popa;
● Compania Municipală Publicitate și Afișaj București SA - Mihai Ghinescu, Răzvan Jelea, Florin Chițu și Radu Toader;
● Compania Municipală Sport pentru Toți București SA - Bogdan Buciu, Valentin Vornicu, Lucian Mircescu și Alexandru Balaci;
● Compania Municipală Iluminat Public București SA - Cornel Bărbuț, Valentin Cojocaru și Iulian Hatmanu;
● Compania Municipală Protecție Civilă și Voluntariat București SA - Bogdan Dociu, Octavian Ionescu și Adrian Buduroi.
Și la STB, și la Metrorex
O situație și mai interesantă se regăsește în cazul ponderii USR-PLUS în cadrul Consiliului de Administrație al Societății de Transport București SA (STB). Este vorba despre doi reprezentanți în CA - Mihnea Mihail Jida și Iulia Gabriela Nartea. Mihnea Mihail Jida a candidat din partea USR-PLUS la Camera Deputaților, la alegerile parlamentare din data de 6 decembrie, este președintele Comisiei Naționale de Integritate și Arbitraj a PLUS, este avocat de profesie și, pe lângă calitatea de membru în Consiliul de Administrație al STB, mai este membru și în Consiliul de Administrație al Metrorex SA, conform declarației sale de avere.