Jurnalul.ro Ştiri Politică România în pragul dezastrului: umaniștii români, apel la responsabilitate privind îndatorarea

România în pragul dezastrului: umaniștii români, apel la responsabilitate privind îndatorarea

de Redacția Jurnalul    |   

Partidul Umanist Social Liberal (PUSL) trage un semnal de alarmă în privința gradului uriaș al datoriei externe a României, care crește într-un ritm amețitor.

Liderii umaniști i-au invitat pe președinții principalelor partide politice, pe ministrul de Finanțe și pe guvernatorul BNR să lucreze împreună la o strategie privind îndatorarea României.

„Partidul Umanist Social Liberal a adresat invitații către principalii actori politici și statali, în vederea elaborării  unei strategii naționale în ceea ce privește politicile economice ale României.

Mai exact, PUSL propune organizarea unui grup de dezbatere pe marginea datoriei externe a României, un subiect extrem de important datorită impactului pe care îl are atât asupra cetățenilor, cât și al instituțiilor publice.

Specialiștii PUSL au analizat datoria externă a României și execuția bugetară a acesteia pe luna ianuarie și au constatat că numai dobânzile se ridică la cca 600 de milioane de euro. Extrapolând pe tot anul 2023, numai această dobândă se ridică la peste 7 miliarde de euro. La aceste sume se adaugă și ratele scadente.

Contextul internațional volatil, reflectat în creșterea costurilor de împrumut, impune, mai mult ca oricând, necesitatea unei politici de îndatorare echilibrată în raport cu nevoile de dezvoltare ale României”, arată PUSL într-un comunicat de presă.

Datoria externă totală a României a crescut în 2022 cu 6,13 mld. euro, la 142,7 mld. euro, după ce datoria pe termen scurt a crescut cu aproape 6 mld. euro faţă de 2021.

Subiecte în articol: Partidul Umanist Social Liberal
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri